A pozat într-un pulover de Crăciun, dar nu știa de ce toți râd. Când s-a uitat mai bine, a intrat în pământ de rușine

O bunică în vârstă de 53 de ani, din Marea Britanie, a provocat râsul pe rețelele de socializare. Totul s-a întâmplat din cauza unui pulover de Crăciun pe care ea și l-a cumpărat, dar fără să fie atentă la detalii. Atunci când a ajuns acasă, l-a probat și a rămas surprinsă de ce a văzut. Fiica ei a ținut să împărtășească întâmplarea și în online, iar imaginea a devenit virală.

A pozat într-un pulover de Crăciun, dar nu știa de ce toți râd
Carolyn Hallam, o bunică în vârstă de 53 de ani, din Regatul Unit, a avut parte de o surpriză după ce și-a cumpărat un pulover cu reni. Atunci când a ajuns acasă și l-a probat, femeia s-a uitat în oglindă și a observat că un detaliu i-a scăpat. Amuzată, fiica ei a ținut să o pozeze și să împărtășească momentul pe rețelele de socializare. Și internauții s-au amuzat copios, drept urmare, imaginea a devenit virală,

Mai exact, detaliul care i-a scăpat bunicii atunci când a cumpărat puloverul, au fost doi reni care se împerecheau. Cum modelul nu era potrivit vârstei sale, atât fiica sa, Abigail, 29 ani, cât și oamenii de pe rețelele de socializare nu aveau cum să nu râdă.

Bunica voia să ia puloverul la muncă
Femeia, care este de profesie asistent didactic, voia să ia puloverul la muncă. ”Mama și-a cumpărat acest pulover anul trecut, în vară, dar nu s-a uitat foarte bine la el. Acum l-a probat pentru prima oară și voia să-l ia la muncă. M-a întrebat dacă îi stă bine și i-am răspuns afirmativ. Tot ea a fost cea care i-a observat pe cei doi reni și a început să râdă și să-mi arate și mie. Din fericire, mama i-a observat la timp, înainte de a pleca la școală”, a scris fiica ei pe rețelele de socializare.

Chiar dacă nu-l mai ia la serviciu, Carolyn Hallam tot mai poartă puloverul, oriunde consideră că este potrivit și poate provoca amuzamentul. ”Între timp, mama s-a schimbat de pulover. Și, deși nu-l ia la școală, îl poartă oriunde crede ea că este potrivit”, a mai dezvăluit fiica ei.

laur

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *