Cătălin Botezatu şi-a făcut testamentul, după ce s-a îmbolnăvit de cancer. Cine îi va moşteni averea?

Cătălin Botezatu a avut probleme grave de sănătate, iar tocmai din cauza aceasta el a decis să își facă testamentul. Iată cine va beneficia de averea celebrului creator de modă, după trecerea acestuia în neființă.

Cui va rămâne averea lui Cătălin Botezatu, potrivit testamentului
După ce a avut probleme grave de sănătate și a aflat că are cancer, Cătălin Botezatu a decis că este momentul să își facă un testament, prin care să lămurească situația moșterinii averii sale, pe care a acumulat-o până acum.

Atât oameni, cât și instituții vor beneficia de banii lăsați de Cătălin Botezatu drept moștenire. Două persoane vor fi cele care vor beneficia de averea designerului, iar apaent acestea nici nu știu acest lucru.

”Sunt câțiva oameni care vor duce mai departe numele ”Botezatu” sau cel puțin asta cred eu. Știu exact ce trebuie să fac. Sunt oameni care vor beneficia de bani, oameni necunoscuți care sunt amărâți. Sunt instituții care vor beneficia de bani, atât în țară cât și în stăinătate. Există două persoane dragi mie care vor avea de câștigat lucruri materiale și aici mă refer strict la partea financiară. Cele două persoane la care mă refer habar nu au de acest lucru și nu cred că se vor gândi la asta.(..) Copiii mei nu cred că sunt în stare să ducă mai departe numele meu. Și nici nu îmi doresc acest lucru. Presupuși copii, care există sau care vor veni de aici în colo nu îmi vor duce numele mai departe. Acest lucru îl vor face oamenii cu care am început să lucrez, care știu să facă afaceri și fashion”, a declarat Cătălin Botezatu

Vorbind cu altă ocazie despre cei doi băieți ai lui și de motivul pentru care i-a „ascuns”, Botezatu a declarat că nu a făcut-o intenționat: „Se știe de ei de mulți ani. Se știe și am spus dintotdeauna că nu vreau să-mi implic familia și când spun asta mă refer și la cei doi fii și la iubitele, soțiile, amantele.

Eu cred că asta ține de demnitatea unui bărbat adevărat, iar vreau să cred că sunt așa și voi rămâne așa. Nu îmi place să-mi expun persoanele pe care le iubesc presei. Seamănă leit cu mine, iar în rest nici nu contează. Unul dintre ei l-am ținut ascuns pentru că el s-a ținut ascuns. De restul s-a știut. Nu sunt secretos.”, a precizat, în trecut, Cătălin Botezatu.

Cătălin Botezatu, bolnav de cancer. Cum s-a vindecat
Cătălin Botezatu a primit vestea cruntă că are o boală incurabilă. Acesta povestește că nu s-a panicat în acele momente, dar partea grea a fost când a fost supus mai multor operații și nu știa dacă o să se trezească din anestezie.

Am primit diagnosticul foarte ușor, nu m-am panicat. Mi-au spus că am o tumoare. Am așteptat rezultatele care au venit destul de repede pentru că sunt un VIP. Nu au fost cele pe care le așteptam, de cancer. În primul rând am zis că e cancer, dar nu știam cât de rău este. Eram curios să văd în ce stadiu se află și care sunt următorii pași. Am aflat că trebuie să fiu supus la două operații și am zis ”OK”. Cu ajutorul consilierei mele Eva Pavel am mers în Turcia unde am fost operat. Au fost probleme cu anestezia. Cum eu am probleme cu inima, anestezia nu putea să țină mult de patru ore, iar intervenția chirurgicală a durat șase ore. Când m-am trezit din așa zisul rest de anestezie aveam niște dureri îngrozitoare și mi-am scos din gură toate tuburile pe care le aveam. Medicii au urlat la mine să nu scot pentru că acolo era și un fir care ținea operația. A fost o nebunie întreagă. A fost groaznic”, a povestit Cătălin Botezatu despre lupta cu cancerul.

laur

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *