CE CADOU I-A FĂCUT SMILEY IUBITEI LUI, GINA PISTOL, DE MOȘ NICOLAE! „IATĂ CE AM GĂSIT ÎN GHETE”

Moș Nicolae a ajuns și la Gina Pistol. Vedete a primit din partea iubitului său, Smiley, un cadou inedit, ce a bucurat-o foarte tare. Gina a postat pe rețelele de socializare ce a găsit în această dimineață în ghete, iar internauții au fost emoționați.
Gina Pistol și Smiley se află în una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor. Cei doi așteaptă cu nerăbdare să fie părinți și până atunci fac toate pregătirile necesare. Vedeta Antena 1 este în al doilea trimestru de sarcină și doar câteva luni o mai despart de ziua în care își va strânge fetița în brațe.

Astăzi, cu ocazia zilei de Moș Nicolae, Gina a primit un cadou cu adevărat special. De dimineață, în ghete, Gina a găsit o pereche de botoșei pentru cea mică. Vedeta a fost surprinsă de cadoul primit și s-a emoționat, la fel cum au făcut-o și urmăritorii ei de pe Instagram. Gina Pistol le-a arătat și internauților surpriza pe care a găsit-o, iar postarea ei a adunat numeroase aprecieri și comentarii pozitive.
„Și la mine a venit Moș Nicolae! Iată ce am găsit în ghete.❤”, este descrierea pe care Gina a adăugat-o fotografiei.

Gina Pistol, în culmea fericirii
În luna septembrie, Gina Pistol și Smiley au făcut marele anunț. Într-un clip postat pe YouTube, cei doi le-au spus fanilor că urmează să fie părinți. Gina Pistol s-a bucurat enorm când a aflat că este însărcinată, mai ales pentru că medicul îi spusese că șansele să se întâmple acest lucru sunt destul de mici în cazul ei.

„Noi acum înseamnă trei! În urma unor analize medicale, acum câţiva ani, am aflat că şansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici. Iată că Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi! Am avut multe emoţii, nici nu am îndrăznit să mă bucur sau să răspândesc vestea până când nu i-am auzit inima cum bate şi am stiut că totul este bine…
Când i-am auzit prima dată inima bătând, mi-a fugit pământul de sub picioare, aveam confirmarea că va fi bine. A fost o surpriză că am rămas însărcinată, eu credeam că sunt obosită şi că am o dereglare hormonală. Când am făcut testul şi i-am spus lui Andrei, pur şi simplu ne uitam unul la altul şi ne-a bufnit râsul, nu ne venea să credem”, a spus Gina Pistol în filmulețul postat pe Youtube.

laur

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *