Cea mai dureroasă zi pentru Irinel Columbeanu: “Mi-a spus: ‘Să nu mă puneți să fac chimioterapie. Nu vreau s-o sfârșesc cheală!’ “

Irinel Columbeanu ne-a făcut dezvăluiri neștiute despre încercările din viața lui.

Când am aflat că Irinel Columbeanu a sunat de urgență la 112, săptămânile trecute, și a ajuns pe mâna medicilor, primul lucru care mi-a venit în minte a fost să realizez un interviu cu el. După câteva minute, însă, dorința jurnalistică a fost pusă în așteptare de gândul uman: Dar oare în ce stare se află, cine îi este alături celui care, până acum câțiva ani, avea totul, dar care, în prezent, este creionat ca trăind la limita existenței, uitat de prieteni, fără familie și cu unica fiică departe?

Trăim vremuri dezechilibra(n)te, în care simt și gândesc că viata noastră ar arata mai bine dacă am fi uniți, ne-am sprijini si ne-am “da în cap” mai puțin sau deloc, așa că – revenind la Irinel Columbeanu – am decis, asa cum am procedat și în cazul altor persoane publice care au ajuns pe mâna medicilor după ce au contractat SAR-CoV-2, să aflu cum se simte și dacă putem face ceva pentru el. Laconic în exprimare – așa cum veți observa pe alocuri! – Irinel Columbeanu m-a asigurat că starea sa de sănătate este una bună și, la câteva zile după ce a ajuns acasă și a respectat toate indicațiile medicale, a acceptat să îmi ofere un interviu. L-am convins (am sperat eu) cu ideea că materialul o să fie unul fără… “cancanisme”, chiar dacă Irinel Columbeanu e uns cu toate alifiile și nu a ezitat, în anii frumoși petrecuți în moșia de la Izvorani, să deschidă larg ușa casei pentru orice român curios să afle cum trăiește un milionar.

Durere în cea mai crudă formă simțită de Irinel Columbeanu: “Mama mi-a spus: ‘Să nu mă puneți să fac chimioterapie, nu vreau s-o sfârșesc cheală’ “

Ce am aflat? Cum a reacționat fiica sa, Irina, când a primit vestea că tatăl său este internat cu COVID-19, cine i-a fost alături, ce gânduri l-au măcinat cât s-a aflat pe patul rece de spital și cum se simte în prezent. Mi-a dezvăluit și care a fost cea mai frumoasă zi din cei 64 de ani trăiți până acum, dar și cea în care a fost îngenuncheat de durere, însă – în “spiritul unui autor a cărui carte nu a apărut încă pe piață”, Irinel Columbeanu a preferat să fie scurt în răspunsurile date la întrebările care vizează relația cu fiica, revenirea în politica sau afaceri, din dorința de a nu își “canibaliza conținutul” cărții la care lucrează

Așadar, dacă veți rămâne curioși să aflați de ce nu s-a impus în politică, un domeniu în care a simțit că are ce realiza, în 2012 și 2016, când s-a aflat pe liste la alegerile pentru Primăria Capitalei, cum reacționează și acționează sub stres maxim, cum vrea să redevină iar bogat și care este cea mai de preț povață oferită fiicei sale, trebuie sa așteptați cartea la care a mărturisea că scrie de zor.

-Domnul Columbeanu, cum vă simțiți? Au trecut câteva zile de când ați fost externat… 
Din ce în ce mai bine. Au trecut  13 zile (n.r. – la momentul realizării interviului, 9 oct).

 Care este starea dumneavoastră de sănătate în acest moment? Dar starea de spirit? 
Starea de sănătate este bună, sper evolutiv normală pentru cineva al cărui organism tocmai ce a trecut prin confruntarea directă cu virusul pandemiei, adică episoade curente de activitate mai intensă urmate de senzație de oboseală sunt din ce în ce mai scurte și mai rare.
Cât privește starea de spirit, ea este aceeași ca și înaintea acestui episod, adică bună.

A sunat la 112 după ce i-au fost aduse aminte numele unor prieteni morți de Covid-19

-Povestiți-mi cum ați ajuns să sunați la 112 și care a fost, cu adevărat, situația în care v-ați aflat.
Pe 14 septembrie am simțit primele frisoane, ceea ce mi-a dat de gândit. Cum nu aveam nimic în casă împotriva febrei, am rugat pe cineva să îmi aducă și, pentru a nu se eventual contamina, să-mi lase la ușă un pachet cu Nurofen și un test rapid de Covid 19. Testul cred că nu am reușit să îl parcurg corect, mie oricum nu mi-a indicat nimic concret, iar administrarea medicamentului anti febră a dat imediat din acea noapte un rezultat atât de evident pozitiv încât am fost convins că intrasem degeaba în alertă. Am rămas, totuși, la pândă și, atent la cum mă simt, mai ales fără ajutorul medicamentului anti-febril și, constatând revenirea frisoanelor, dispariția poftei de mâncare și instalarea unei stări generale proaste, sfătuit în acest sens și de un prieten din copilărie care mi-a adus aminte de numele unor prieteni comuni morți de Covid 19, fiindcă mai înainte de a ajunge prea târziu la spital, au ales să încerce ei să se trateze singuri acasă, pe 17 septembrie am sunat la 112 chiar dacă era într-o vineri seară. Cei care au venit m-au testat și, testul fiind pozitiv și concentrația de oxigen la limită de mică (92%), m-au condus la un spital, care inițial urma să fie unul, după care pe drum am fost informat că destinația s-ar fi schimbat, amănunt oricum fără vreo importanță pentru mine