Cele mai frecvente minciuni pe care le spun bărbații, iar femeile le cred
Minciunile bărbaților le fac pe femei să își piardă încrederea și să devină din ce în ce mai suspicioase.
Orice cuplu trece prin certuri și perioade mai dificile, unele dintre ele fiind din cauza minciunilor sau a greșelilor partenerilor. Adesea, femeile sunt mințite de bărbații din viața lor, fie pentru că ei doresc să ascundă ceva sau să prevină o ceartă.
Pentru mulți bărbați mințitul vine foarte natural, e aproape o arta si reușesc să mintă despre absolut orice subiect, gândindu-se că orice se poate ierta. Foarte puțini dintre ei știu că onestitatea ar trebui să fie pe primul loc pentru a face o relație să funcționeze. Ei ar trebui să știe că e important să fii sincer pentru a primi înapoi tot sinceritate.
Chiar dacă nici femeile nu se lasă mai prejos, trebuie să recunoaștem că bărbații sunt în stare să ducă o minciună la extreme, în cele mai ciudate situații. După ce mai multe femei au postat pe paginile lor de Facebook cele mai frecvente minciuni spuse de bărbații lor, lista arată cam așa:
Cele mai frecvente minciuni pe care le spun bărbații
- O să fac asta imediat. (Despre o sarcină casnică, precum dusul gunoiului)
- Am uitat. (Minciună folosită atunci când chiar nu au vrut să te ajute cu lucrul pe care l-ai rugat)
- Soția mea a murit…cancer la sân. (Atunci când vor să agațe alte femei și mint cu nerușinare)
- Chiar arăt ca în poza de profil (Minciună des spusă și de femei, de altfel)
- Te iubesc mai mult decât orice pe lume și nu o să te înșel niciodată (Această propoziție este rareori adevărată)
- Îmi doresc o relație serioasă (Minciună pe care bărbații o spun pentru a reuși să cucerească o femeie, să ajungă în pat și apoi să uite complet de ceea ce i-a spus inițial)
- M-am împiedicat și am căzut peste ea, nu e vina mea. (Atunci când e prins în fapt).
- Nu ți-am mâncat eu înghețata.
- Am fost la clubul de striptease să joc biliard, nimic mai mult.
- Am băut doar două beri.
- Ai încredere în mine.
- Am fost atacat de un animal pe marginea drumului, de-aia ma urme pe gât.
- Nu e copilul meu.
- Susțin feminismul.
- E doar verișoara mea.