CINE A CÂŞTIGAT „BRAVO, AI STIL! CELEBRITIES”?

Show-ul „Bravo, ai stil! Celebrities” se apropie de final, iar marea câștigătoare o să fie anunțată în ediția de sâmbătă, 19 decembrie. Fanii emisiunii așteaptă cu nerăbdare să afle care dintre concurentele rămase în competiție o să fie încoronată.
Lupta este strânsă, iar pretendentele la titlul par să fie Theo Rose și Alexandra Ungureanu. Cele două au stiluri diferite, dar au reușit să câștige simpatia telespectatorilor. În competiție au mai rămas șase concurente care visează la titlu și trebuie să dea tot ce au mai bun pentru a câștiga marele premiu.

Câștigătoare va fi aleasa în această seară, în direct, prin vot sms, de către telespectatori. Aceasta va intra în posesia premiului de 100.000 de lei, dar și a coroniței mult așteptate.
Theo Rose, marea câștigătoare?
Deși în competiție au mai rămas șase concurente, potrivit unor informații din culisele show-ului lupta cea mare se dă între Theo Rose și Alexandra Ungureanu. Mai mult, surse din staff-ul emisiunii ne-au spus că, deși se dorește ca votul publicului să fie pe bune, în direct, pe lângă bucățile de emisiune înregistrată, se pare că totuși se știe deja câștigătoarea și aceasta ar fi nimeni alta decât Theo Rose.

Se pare că avantajul lui Theo Rose ar veni din faptul că a colaborat cu Lucy Faur, aceeași stilistă care a îmbrăcat-o și pe Iuliana în sezonul al treilea. În plus, Theo a reușit să câștige simpatia publicului, iar numărul de fani pe care îl are datorită carierei muzicale este considerabil. Ascultătorii ei o vor susține în marea finală.
Pe cealaltă parte, competitoare directă, Alexandra Ungureanu, are și ea un număr mare de susținători care o plasează în topul concurentelor. Telespectatorii o să își susțină preferatele și o să afle deznodământul final în această seară.

laur

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *