Critica dură a unei studente la Medicină:

O studenta de la Universitatea de Medicina si Farmacie “Victor Babes” din Timisoara a criticat dur, intr-o postare pe pagina sa de Facebook, cerintele și condițiile impuse studentilor odata cu reluarea cursurilor. Studenta reclama si lipsa de atitudine a colegilor sai care i-ar putea ajuta în luarea unor decizii în privința acestei situații. Raluca Teodorescu, studenta a Universitatii de Medicina si Farmacie “Victor Babes” din Timisoara, menționează ca dupa anuntul referitor la reluarea cursurilor incepand cu semestrul doi studenții au fost înștiințați, contrar regulamentului UMF, că trebuie să își achiziționeze dezinfectant, mănuși, măști FFP/FFP3, botoșei și halate de unică folosință.

Raluca Teodorescu, studentă în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, precizează că după anunţul cu referire la reluarea cursurilor începând cu semestrul doi, toți studenţii au fost înştiinţaţi, contrar regulamentului UMF, că trebuie să îşi cumpere dezinfectant, mănuşi, măşti FFP2/FFP3, botoşei sau halate de unică folosinţă.

Revolta studentei de la Medicină!Care sunt nemulțumirile acesteia?
„Ştiu că probabil nu voi face eu vreo schimbare, că roţile acestui angrenaj s-au tocit deja sub greutatea gândirii aberante, dar simt că trebuie să îmi fac datoria faţă de colegii mei de acum şi faţă de cei ce vor veni şi ei la UMF şi vor crede că aşa trebuie să stea lucrurile pentru că nu ştiu că se poate şi altfel.

Deja sunt prea mulţi studenţi care s-au lăsat realmente călcaţi în picioare atât de profesori cât şi de sistem în sine, mergând pe sistemul «capul plecat sabia nu-l taie». Le e teamă să vorbească pentru a nu fi sancţionaţi la note şi ştim cu toţii că nu e tocmai uşor să ajungi la taxă în UMF şi să plăteşti 8200 RON pe an”, a scris Raluca Teodorescu, pe pagina sa de Facebook.
În continuare, studenta spune că „există o atitudine uimitoare de supunere a tuturor tinerilor care ar trebui să fie cei mai energici, cei mai dornici de schimbare şi dreptate”.

În schimb, noi suntem apatici şi ne mulţumim cu orice lături ne sunt puse în faţă să le îngurgităm. Nu, dragi colegi! Dacă eşti student la Medicină şi e alegerea ta, nu înseamnă că trebuie să fii tratat cu dispreţ, aşa cum tratează unii «medici» bătrânii bolnavi şi amărâţi ai ţării! Trebuie să existe respect în ambele situaţii şi

Mesajul studentei la Medicină: „Asumaţi-vă răspunderea şi oferiţi dumneavoastră acele condiţii necesare”
Raluca Teodorescu menționează că Universitatea nu cere doar atât, odată cu reluarea cursurilor şi laboratoarelor studenţii mai primesc câte un comunicat „de la diferite catedre” prin care sunt înştiinţaţi că trebuie să îşi cumpere „o listă

lungă de obiecte”.
„Pot înţelege că trebuie să îmi cumpăr mască şi mănuşi. Am avut şi la Anatomie în anul I, nu am sărăcit. Deşi într-o Românie normală sau «a lucrului bine făcut», universitatea ar trebui să dispună de fonduri pentru asemenea materiale. Dar ce pretenţii trebuie să ai de la o universitate care până anul trecut nu avea (wow!) hârtie igienică şi săpun în toalete (infecte şi acelea, promit!)?! Domnule rector prof. univ. dr. Creţu, domnule decan conf. univ. dr. Timar şi întreaga conducere UMFT, este decizia dumneavoastră de a chema studenţii la stagii on-site şi foarte bine faceţi! Dar asumaţi-vă răspunderea şi oferiţi dumneavoastră acele condiţii necesare desfăşurării actului didactic respectând normele epidemiologice!”, a mai adăugat studenta, Raluca Teodorescu.

laur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *