Directorul Pfizer a facut anuntul. Se intampla in luna martie

Directorul Pfizer a facut anuntul. CEO-ul grupului american a declarat ca versiunea vaccinului Pfizer impotriva variantei Omicron va fi gata pana in luna martie. Omologul sau de la Moderna a anuntat pregatirea unui vaccin similar pentru toamna acestui an.

„Nu stiu daca vom avea nevoie de el (vaccinul adaptat la Omicron – n.r.), si nici cum va fi utilizat, dar noi vom fi pregatiti. Uzina noastra a inceput deja productia”, a declarat Albert Bourla, CEO-ul companiei Pfizer, pentru postul TV american CNBC.

Acesta anuntase inca de la sfarsitul lunii noiembrie ca grupul Pfizer a inceput sa lucreze la o noua versiune a vaccinului sau anti-COVID-19 pentru a viza cu precadere varianta Omicron a noului coronavirus.

„Speram sa putem ajunge la un produs, care sa protejeze mult mai bine impotriva infectarilor in special, desi protectia impotriva spitalizarilor si a cazurilor severe este inca rezonabil de buna cu vaccinurile actuale, daca ati primit a treia doza”, a explicat Albert Bourla.

Este nevoie de realizarea unor studii suplimentare pentru a sti daca a patra doza de vaccin este necesara, a adaugat el.

CEO-ul companiei Moderna, Stephane Bancel, a declarat la randul lui ca aceasta companie americana lucreaza la o doza de rapel pentru aceasta toamna, care va viza tot varianta Omicron. Noua versiune a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Moderna va intra in curand in etapa studiilor clinice.

„Discutam in prezent cu reprezentantii sectorului sanitar din lumea intreaga pentru a decide in legatura cu ceea ce noi credem ca este cea mai buna strategie privind rapelul potential din toamna anului 2022”, a declarat el pentru CNBC.

„Credem ca noua versiune a vaccinului va contine substanta activa pentru a combate Omicron, dar ar putea contine si alte elemente”, a adaugat Stephane Bancel.

„Trebuie sa fim atenti si sa incercam sa ne pastram avantajul in fata virusului, nu sa ramanem in urma lui”, a subliniat CEO-ul companiei Moderna.

laur