Doliu în fotbalul românesc: A murit o altă legendă!

Fostul fotbalist Camil Oprișan a încetat din viață la vârsta de 73 de ani, a anunțat clubul Petrolul Ploiești, pentru care Oprișan a scris istorie.

Camil Oprişan a cucerit titlul cu Petrolul Ploiești și în 1966 a făcut parte din echipa Petrolului care a întâlnit nu mai puțin de trei ori FC Liverpool în Cupa Campionilor Europeni.

Camil Oprișan a slujit clubul Petrolul Ploiești cum a putut mai bine, mai întâi ca jucător, apoi ca antrenor al primei echipe și ulterior ca descoperitor de talente și mentor al mai multor fotbaliști. Totodată, Camil Oprișan a condus Centrul de Copii şi Juniori al Petrolului Ploieşti.

Camil Oprișan s-a născut pe 15 septembrie 1947, el evoluând în cea mai mare parte a carierei pentru Petrolul Ploiești, ca mijlocaş. În afară de Petrolul, a mai jucat la Siderurgistul Galaţi.

Un alt deces în fotbal a avut loc recent!

Chiar înainte de Revelion un alt deces a produs tristețe în lumea fotbalului de la noi! Constantin Bosânceanu, zis „Boxeru”, a murit la numai 54 de ani.

„A plecat un om de mare calitate și unul dintre jucătorii de bază ai marii echipe Oțelul Galați din anii ‘90.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Rămas bun, Boxere❤️”, a scris MM Stoica pe Facebook în seara de Revelion, la ora 21:30.

Constantin Bosânceanu era în prezent masor la echipa Foresta Suceava. „Boxeru” a decedat la numai o zi distanță după ce fusese internat în spital.

Născut pe 26 august 1966, Constantin Bosânceanu a strâns 64 de meciuri pentru Oţelul Galați în anii ’90. Bosânceanu a evoluat și în cupele europene cu Oțelul Galați. În afară de formația gălățeană, „Boxeru” a mai jucat pentru Bucovina Suceava, Rocar Bucureşti, Unirea Botoşani şi Vega Deva.

laur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *