Doliu uriaș! Lumea sportului a mai pierdut o valoare

Lumea sportului este din nou îndoliată, după ce a o mare stea a domeniului s-a stins! Una dintre cele mai mari sportive ale lumii, dublă campioană europeană, a plecat dintre noi în mod fulgerător. Toți iubitorii de sport și cei care au apreciat-o sunt în stare de șoc.

A murit Rossi Mittermaier

Este mare tristețe în lumea internațională a sportului. Fosta schioare germană Rosi Mittermaier, dublă campioană olimpică în 1976, a încetat din viaţă la vârsta de 72 de ani. Anunțul trist a fost făcut chiar de către familia sa, care i-a fost alături până la ultima suflare.

Familia spune că și-a dat ultima suflare “în pace”, înconjurată fiind de toți cei dragi. Mittermaier suferea de o boală gravă, care în ultimii ani s-a agravat tot mai mult. Medicii au făcut tot posibilul să o salveze, dar nu au mai putut face nimic pentru ea.

Rosi Mittermaier a câştigat în 1976 medaliile de aur la slalom şi la coborâre. Ea a urcat la Innsbruck şi pe treapta a doua a podiumului, la slalom uriaş. Pentru toate reușitele sale, în 2006 a fost inclusă în Hall of Faame al sportului german.

Mittermaier și-a început cariera la 16 ani în sezonul 1966-67 și a câștigat prima cursă în 1969 la Schruns din Austria. Ea s-a retras devreme la vârsta de 26 de ani, dar și-a păstrat tot ce e mai bun pentru final, cu o performanță uluitoare în sezonul 1975-76.
Mittermaier a câștigat cinci curse, inclusiv dublu aur la Jocurile Olimpice la slalom și coborâre, și triplu aur la Campionatele Mondiale la slalom, coborâre și combinat.

Fiul ei, Felix, este, de asemenea, campion la schi la echipa națională a Germaniei. Fiul Felix a câștigat o medalie de aur, una de argint și trei de bronz la Campionatul Mondial ca specialist în slalom și și-a încheiat cariera în martie 2019.

laur