Este vorba despre Benone Sinulescu …

Cum se simte acum Benone Sinulescu, la mai bine de două luni de când a fost găsit inconștient în casă.

Apropiații lui Benone Sinulescu (84 de ani) au dezvăluit cum se simte acum artistul. Acum mai bine de două luni, acesta a fost găsit inconștient în propria casă. Cântărețul a fost internat la spital timp de câteva săptămâni, iar acum se află acasă.

Artistul a îngrijorat pe toată lumea în luna iulie, atunci când a ajuns pe mâinile medicilor. Benone Sinulescu ar fi refuzat și o intervenție chirurgicală și a urmat un tratament care să-l ajute cu problemele de sănătate.

Iată cum se simte acum Benone Sinulescu, la câteva săptămâni după ce a leșinat în propria casă. În luna iulie, cântărețul a fost găsit inconștient în casă, după care și-a petrecut aproape o lună pe patul de spital.

Apropiații lui Benone Sinulescu au declarat că artistul se simte mult mai bine acum. Acesta a fost externat în august, iar acum se odihnește acasă.

Este foarte bine, totul este spre bine, mi-a cântat la telefon, are aceeași voce cristalină. Totul este spre bine, este acasă, liniștit, se plimbă, se mișcă. (…)

Totul spre bine și mă bucură tare mult (…) Ne-am rugat cu toții, iar energia această puternică l-au ajutat tare mult”, a declarat Nicolae Datcu, prieten foarte bun cu artistul, potrivit spynews.ro. 

Cântărețul a leșinat în casa lui de la țară la începutul lunii iulie, după care a fost internat la Spitalul Județean Arad. Soția lui „Nea Beni” le-a cerut medicilor să fie discreți în privința stării de sănătate a artistului.

Benone Sinulescu a refuzat operația

Benone Sinulescu a refuzat operația în timp ce se afla în spital, considerând că tratamentul medicamentos este suficient pentru a se pune pe picioare.

La acel moment, un prieten apropiat de-al artistului a dezvăluit că acesta se simte suficient de bine încât să iasă afară din locuință pentru a lua aer curat.

„Dumnezeu ne iubește! Rugați-vă și vă dau și vești bune. Nea Beni iese pe afară, se plimbă, el a ales, propria lui opțiune, să treacă și să rămână pe medicamente, medicii i-au dat și varianta operației.

Nea Beni, consultându-se cu familia a ales medicația și dă rezultate. Atâta timp cât melodiile lui și lucrurile sfinte din patrimoniu ale acestui neam, nea Beni va trăi veșnic.

Nea Beni vă iubește pe toți, cu mânuțele alea va mai întoarce roata. Tatăl Ceresc ne iubește și ni-l mai lasă aici să ne mai bucure sufletele”, a declarat Valentin Goia pentru România TV.

Artistul a scăpat de problemele cardiace cu ajutorul medicamentelor, nefiind obligatorie montarea unui stent. Familia și prietenii i-au fost aproape artistului în tot acest timp.
Ionuț Pavel, fostul impresar ar artistului, a declarat că problemele de sănătate ale lui Benone Sinulescu nu sunt recente, ci au apărut anul trecut.

laur