Guvernul vrea să crească salariul minim brut la 2.300 de lei.
Conducerea Guvernului şi liderii patronatelor şi ai sindicatelor s-au întâlnit luni la sediul Guvernului în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, pentru a discuta despre nivelul până la care să crească salariul minim brut pe economie pentru anul viitor.
”La nivelul Guvernului vom decide creșterea salariul minim pe economie pentru anul viitor cu un procent care va ține cont de argumentele reprezentanților sindicatelor, ai patronatelor, precum și de contextul economic și social. Ne dorim să asigurăm o viață mai bună pentru români, având însă grijă să păstrăm locurile de muncă și să protejăm inițiativa antreprenorială”, a transmis premierul Florin Cîțu în urma consultărilor.
În cadrul discuției, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a prezentat trei scenarii referitoare la evoluția acestui indicator salarial în 2021, rezultate ca urmare a consultărilor autorităților guvernamentale cu reprezentanții Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, a transmis Guvernul
Executivul are în vedere creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2021 cu un nivel care să depășească rata inflației, respectiv cu 70 de lei brut, de la 2230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar. Acest nivel a fost stabilit în contextul în care reprezentanții sindicatelor au solicitat creșterea salariului minim pe economie la 2.400 de lei/lunar, iar cei ai patronatelor au solicitat înghețarea salariului minim pe economie la nivelul actual, cel puțin pentru primele luni ale anului viitor, argumentând situațiile dificile cu care se confruntă anumite sectoare economice.
Hotărârea privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată va fi adoptată în ședința Guvernului din 30 decembrie 2020.
Totodată, prim-ministrul, ministrul Muncii și reprezentanții partenerilor sociali au agreat încheierea, în prima jumătate a anului viitor, a unui Acord tripartit prin care să fie stabilit un mecanism de creștere a salariului minim brut pe economie pentru următorii patru ani, astfel încât să fie asigurată stabilitatea și predictibilitatea evoluției acestui indicator salarial.
Consiliul IMM-urilor: Guvernul a preluat propunerea de creştere a salariului minim brut
Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a transmis ăn urma consultărilor că prim-ministrul Florin Cîţu a sprijinit propunerea de creştere a salariului minim la 2.300 de lei din 2021 făcută de patronate.
“Din ce s-a exprimat prim-ministrul, el a preluat propunerea noastră cu creştere de 3% a salariului minim, de la 2.230 de lei la 2.300 de lei, care acoperă rata inflaţiei şi o parte din productivitate, sau, dacă vreţi, aproape dublul ratei inflaţiei, care era undeva la 1,8%. Asta a fost şi propunerea lor, acum va trebui să ia o decizie fermă”, a afirmat liderul patronatului IMM-urilor, potrivit Agerpres.
Salariul minim brut pe economie este în prezent stabilit la nivelul de 2.230 de lei.
Preşedintele CNIPMMR a menţionat că i-a cerut premierului ca discuţiile privind creşterea nivelului salariului minim pentru 2022 să înceapă cu un an înainte de aplicarea acestuia.
“Am mai discutat cu prim-ministrul să începem de acum încolo dezbaterile şi discuţiile despre salariul minim la începutul anului şi practic până la jumătatea anului să avem mecanismele foarte clare, ca să nu mai discutăm de azi cu aplicabilitate peste patru zile: azi suntem în 28 decembrie, în patru zile se aplică noul salariu. E normal şi logic să se discute cu un an înainte, nu poţi să le spui companiilor că se aplică peste patru zile”, a precizat Florin Jianu.
De asemenea, prim-ministrul a fost de acord cu îngheţarea punctului de amendă la 145 de lei, a adăugat acesta.
“Al doilea lucru pe care l-am discutat şi stabilit a fost îngheţarea punctului de amendă la 145 de lei, lucru foarte important, pentru că punctul de amendă se leagă de salariul minim. A fost o ordonanţă de urgenţă anul trecut în ianuarie care a îngheţat punctul de amendă la 145 de lei, deci legat de vechiul salariu minim pe economie, şi acest lucru se menţine şi pentru anul viitor”, a menţionat preşedintele CNIPMMR.
Conducerea Guvernului şi liderii patronatelor şi ai sindicatelor s-au întâlnit luni la sediul Guvernului în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, pentru a discuta despre nivelul până la care să crească salariul minim brut pe economie pentru anul viitor.