Ilie Năstase, declarații despre testament! Ce va lăsa moștenire apropiaților:

Ilie Năstase își trăiește viața așa cum vrea și cu cine vrea și parcă vârsta e doar un număr! Multe persoane care ajung la vârsta sa se gândesc deja la testament, însă iată ce spune tenismenul despre bunurile pe care le va lăsa moștenire!

Și-a făcut Ilie Năstase testamentul?
Ce vrea să lase moștenire apropiaților!
Ilie Năstase e un exemplu de masculinitate în România și chiar dacă are 74 de ani femeile în doar roate cunoscutului tenismen, iar el știe cum să-și trăiască viața la maximum, deși a ajuns la o vârstă înaintată!

Chiar și așa, acesta simte că e în continuare tânăr și pentru el vârsta e doar un număr, dar mulți s-au întrebat dacă acesta a ales să-și facă testamentul pentru a lăsa toate lucrurile rezolvate atunci când va pleca!

Ei bine, potrivit informațiilor din presă, tenismenul nici nu vrea să audă de așa ceva. Acesta susține că nu se gândește nici pe departe la testament, ci se gândește tot timpul la vacanțele în care trebuie să mai meargă!

Acesta a ținut să asigure pe toată lumea că va mai trăi mulți ani de acum înainte, deoarece se simte foarte tânăr și va avea o viață cât mai lungă.

”Sunt încă foarte puternic. Am o super energie, vă spun eu că mai trăiesc mult și bine. Eu mă gândesc în ce vacanțe mai merg, nu mi-am făcut niciodată probleme de testament și moșteniri!”, a spus Ilie Năstase!

Totodată, marele tenismen a mărturisit că nu s-a gândit nici la bunurile pe care le va lăsa copiilor săi atunci când va părăsi această lume, însă a declarat că le-a asigurat acestora tot ce au nevoie pentru a avea o viață fericită și lipsită de griji!

”Nici măcar la copiii merg nu m-am gândit din acest punct de vedere. Le-am asigurat tot ce au nevoie. Nu le lipsește nimic!”, a mai spus Ilie Năstase, potrivit informațiilor din presă!

Ilie Năstase s-a despărțit de soția sa!

Pentru Ilie Năstase anul acesta a început cu stângul, asta deoarece într-un episod de furie tenismenul și-a agresat soția care a apelat de urgență 112!

Acum Ioana Năstase regretă că a anunțat poliția, dar mărturisește că a trecut prin clipe grele și nu a știut dacă va putea să iasă cu bine din mâinile soțului său!

Deja s-a speculat că deja s-au împăcat, iată că acest lucru momentan nu s-a întâmplat, dar Ioana Năstase a declarat că vorbește cu soțul său în fiecare zi, dar au decis să ia o pauză!

laur

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *