Klaus Iohannis, declarații despre redeschiderea școlilor. Se renunță sau nu la cursurile online: „Este necesar”
Klaus Iohannis a făcut declarații de ultim moment despre redeschiderea școlilor la nivel național. Președintele spune dacă vom renunța sau nu la cursurile online.
Școlile nu se redeschid.
Klaus Iohannis, în contradicție cu Avocatul Poporului.
În plină pandemie de coronavirus, fapt ce a închis de luni bune școlile, dar și după ce Avocatul Poporului a recomandat redeschiderea acestora, Klaus Iohannis reacționează public.
Deși oficialul susține că închiderea școlilor a făcut ca elevii să piardă aproape doi ani de studiu, în condițiile în care OMS recomandă cursurile față în față, președintele țării iese la rampă și spune cu totul altceva.
Școlile rămân închise, spune Klaus Iohannis
Șeful Statului declară cu subînțeles că Avocatul Poporului ar trebui să citească recomandările OMS până la capăt, căci, conform regulilor, România nu a luat nicio măsură care să încalce legea. Ba din contră, tot ceea ce s-a impus până la acest moment, a fost ca numărul infectărilor cu noul coronavirus să scadă.
„Cert este că elevii și părinții pierd mult prin faptul că nu se pot desfășura orele fizic la clasă, însă aceste recomandări trebuie citite până la capăt. Sigur, recomandările sunt să meargă elevii la școală atunci când pot fi asigurate măsurile care îi țin în siguranță, deci atunci când este posibil să meargă în condiții de siguranță. În condițiile în care la noi în țară rata de infectare este foarte mare, aceste condiții nu pot fi nici create, nici garantate și pentru a proteja și copiii, și familiile lor, din păcate, este necesar să se facă învățământ online”, a declarat președintele Klaus Iohannis, scrie DIGI24.
Totodată, deși susține că învățământul online este un mod greu de studiu atât pentru elevi, cât și pentru părinți, Iohannis a ținut să mai sublinieze și faptul că mersul la școală se va relua doar în condițiile în care românii vor respecta măsurile deja impuse împotriva răspândirii noului coronavirus.
„Cu cât mai bine respectăm noi toți măsurile, cu atât mai repede copiii se pot întoarce la școală. Este o ecuație destul de simplă, ușor de înțeles. Știu că nu este întotdeauna ușor de respectat, dar vă garantez: merită”, a mai spus Klaus Iohannis.