M-au făcut cerșetor!” Leonard Doroftei a dezvăluit motivul crunt pentru care a plecat din România: “Nu sunt un trădător”

Leonard Doroftei, fost mare pugilist român, este stabilit în Canada din 2019. “Moșu” a declarat că a luat decizia de a pleca din România în urma umilinţelor pe care le-a suferit acasă.

Leonard Doroftei și-a investit aproape toată averea câștigată din box într-un bar din centrul Ploieștiului. Autorițățile locale i-au închis însă afacerea, după ce s-a constatat că pub-ul se afla într-o clădire cu risc seismic ridicat. Doroftei a catalogat acel moment drept “greșeala vieții lui”.

Leonard Doroftei, de ce a plecat din România?

“Probabil greşeala vieţii mele a fost că m-am apucat de cârciumărie, domeniu pe care nu-l cunoşteam. Am vrut să fiu în box, dar nu am reuşit. Era un sistem unde unii controlau şi nu am avut loc.

Plecarea în Canada a fost decizie luată în familie, cu toate că mi-aş fi dorit, poate, altceva. Au decis să venim aici. Familia a decis aşa. Am avut datoria să-i urmez. Ani negri au fost în spatele deciziei şi nu m-au ajutat să-i contrazic.

Dimineaţa până seara în prăvălie. Am avut o perioada şi în Federaţie. Când am spus stop nu a fost bine. Au fost mai multe etape. Nu au mers. Nu pot să fiu suparat pe ei. … În general oamenii bătuţi de neveste au devenit specialişti în box şi îmi dau lecţii”, a povestit Doroftei la Radio Gold FM.

În Canada, Leonard Doroftei lucrează la un club de box deținut de o rudă a lui Gigi Becali. Fostul sportiv a renunțat complet la România după ce și-a vândut locuința din Ploiești. Doroftei a susținut că a pierdut aproximativ 350.000 de dolari în urma acelei tranzacții.

Leonard Doroftei: “M-au făcut cerșetor”

Picătura care a umplut paharul pentru Leonard Doroftei a fost momentul când s-a simțit trădat de propriii concetățeni. Fostul pugilist n-a mai suportat umilințele din România.

“Vorbesc degeaba. Am încercat să lupt pentru investiţia mea, pentru spaţiul acela oferit pe 25 de ani şi unii m-au făcut cerşetor. Când un ploieştean a scris un articol prin care spunea că sunt cerşetor … Atunci am simţit că e gata!

Un articol cu titlul dureros. Când luptam pentru ce era al meu. Atunci am spus gata, nu mă mai lupt. Plec! În conditiile în care atunci cand am venit acasă obţinusem cetaţenia canadiană. Am lăsat Canada şi am venit acasă. Nu mă poate acuza cineva ca aş fi trădător. Mi-a fost greu şi trebuia să fac o schimbare, obligaţia de a face pentru familia mea.

Eram obligat să investesc în acea locaţie. Am semnat un contract făcut să mă pună in genunchi. Nu am avut ispiraţia să consult un avocat, să mă gândesc de ce îmi dau oameni aceia un spaţiu mie”, a completat fostul sportiv.

Leonard Doroftei a fost președinte al Federației Române de Box în perioada 2012-2015. El a renunțat la această functie în urma conflictelor pe care le-a avut cu ceilalți conducători.

Leonard Doroftei vrea să revină în ring

Doroftei a cucerit primul titlu mondial în 2002, la categoria ușoară WBA, după ce l-a învins pe Raul Horacio Balbi. “Moșu” i-a dat șansa revanșei lui Balbi, însă tot el l-a învins pe argentinian. Doroftei așteaptă acum și un al treilea duel cu fostul său adversar.

„Nu există competiții de old boys, dar ar fi frumos să existe. Dacă tot mă hârjonesc cu Balbi pe Facebook, poate facem un meci, un al treilea meci. Ne-am gândit mai demult, dar acum am ocazia să o spun în direct. Poate vom reuși. Tot vorbesc cu el mereu. Ne lăudăm unul pe altul.

Ar fi un meci oricum mai box decât ce a fost acela al lui Tyson, ar fi mult mai frumos. Și el are de arătat și eu. Va fi o lupta strânsă, de bătaie. Aș vrea să fie la București. Niciodată, din păcate nu am știut să fac caterincă în ring. Mereu am încercat să fac un meci bun, să fac ceva diferit”, a declarat Doroftei.

Leonard Doroftei va împlini curând 51 de ani. El a ajuns la profesioniști în anul 1997 și s-a retras din box în 2004, având un palmares impresionant. 24 de meciuri, 22 de victorii, o remiză și o înfrângere este bilanțui său.

laur

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *