NOI RESTRICȚII în România
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 16 septembrie 2021, Hotărârea numărul 70 prin care se propune stabilirea unor măsuri noi în contextul pandemiei de coronavirus. Potrivit Digi24, certificatul verde va fi obligatoriu în localităție în care incidența trece de 3 cazuri la mia de locuitori, pentru localuri, restaurante, evenimente publice și private, concerte, spectacole, piscine.
Care sunt noile restricții care se aplică de acum în România
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit astăzi noi măsuri pentru localitățile în care sunt identificate multe cazuri de covid. Astfel, unde rata de incidență de covid este de peste 3 la mia de locuitori și sub 6, oamenii vor avea acces în restaurante, baruri și la evenimente private sau spectacole doar pe baza certificatului de covid.
Astfel, dacă demonstrezi că ești sănătos printr-un text covid sau arăți că ai trecut prin boală sau te-ai imunizat, ai acces la restaurante, evenimente publice și private, concerte, spectacole, piscine.
Iată care sunt principalele modificări aduse de către autorități în condițiile în care ne aflăm în plin val 4 al pandemiei
a) Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, testate sau trecute prin boală, astfel:
– Competițiile sportive organizate în spații închise sau deschise, se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori
Activitatea în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție;
– Organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție;
Evenimentele private în spații închise (nunți, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente se pot desfășura cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
– Organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în spații închise, respectiv maximum 200 de persoane în spații deschise, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
Organizarea de conferințe în spații închise poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
– Organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea anumitor măsuri:
– Activitatea restaurantelor și cafenelelor, în spații închise, se poate desfășura în intervalul orar 0500-0200 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
– Activitatea sălilor de sport/fitness în spații închise, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de min 7 mp pentru fiecare persoană;
– Activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
– Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise poate fi realizată în intervalul orar 0500-2400 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
– Activitatea piscinelor interioare poate fi realizată până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.
Măsuri noi România
b) Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, astfel:
– Activitatea în baruri, cluburi și discoteci poate fi realizată în intervalul orar 0500-0200 până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
– Activitatea sălilor de jocuri poate fi realizată în intervalul orar 0500-0200 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.
În articolul 2 din Hotărârea nr 70 se specifică:
Dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 1 pentru cetățenii UE se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID care va fi verificat de organizator prin aplicația mobilă de verificare, iar în cazul cetățenilor străini și apatrizi definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, a documentului care atestă trecerea prin boală prezentat în limba țării respective și în limba engleză.