Ofertă nemaivăzută în Europa Ce oferă restaurantele din Brașov clienților …

La Brașov, începând din data de 28 decembrie oferă discount de 10% clienților care demonstrează că s-au vaccinat anti-COVID. Acțiunea va lua sfârșit pe 28 februarie 2021.

Astfel, timp de două luni, Asociația Comercianților din Centrul Istoric al Brașovului, cu susținerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, desfășoară o campanie care are ca scop informarea cetățenilor cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Cu alte cuvinte, mai multe locații din Centrul Istoric al Brașovului oferă discount de 10% clienților care s-au vaccinat anti-COVID, o acțiune unică în Europa.

Prin această acţiune inedită, unică în Europa, arată comercianţii braşoveni că sunt solidari cu cadrele medicale care reprezintă prima grupă socio-profesională care se va vaccina în Romania. Acţiunea de susţinere a vaccinării anti-COVID-19 este lansată la Braşov în cadrul Zilelor Europene ale Vaccinării şi are ca scop susţinerea atât a DSP cât şi a Primăriei în comunicarea despre beneficiile vaccinării”, precizează Asociaţia Comercianţilor din Centrul Istoric al Braşovului.

Brașovenii vaccinați vor avea privilegii
Astfel, pentru a avea reducere la restaurant, clienții trebuie să prezinte certificatul de vaccinare. Ulterior, aceștia vor beneficia de un discount de 10%.

„Susţinem campania de vaccinare şi ne alăturăm campaniei de comunicare a administraţiei publice fiindcă suntem convinşi că numai printr-un grad mare de vaccinări vom reuşi să revenim la o normalitate şi astfel relansăm domeniul ospitalităţii care a fost grav afectat de virus”, a declarat Horia Huluban, preşedintele Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Istoric al Braşovului, citat de Gândul.ro.

Acțiunea se întinde pe perioada 28 decembrie – 28 februarie 2021. Răzvan Cherecheș, profesor de sănătate publică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a lăudat inițiativa A.C.C.I. Bv., precizând că ea ar trebuie preluată și în restul orașelor de pe teritoriul României.

laur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *