Orbit de gelozie, un român și-a tăiat iubita și pe noul ei concubin, pe care l-a forțat să îi facă …

Un român, cel mai probabil orbit de gelozie, a intrat prin efracție în casa fostei iubire, cățărându-se până la etaj. Odată ajuns în casă, acesta a atacat-o cu un cutter, tăind-o pe față atât pe ea cât și pe noul concubin. Pe acesta din urmă l-a forțat chiar să îi facă sex oral, în fața unei benzinării.

Un incident incredibil a avut loc în noaptea de joi spre vineri chiar în Cluj-Napoca. După ce a intrat în casa în care locuia fosta iubită și noul ei partener, pe care atacatorul i-a tăiat cu un cutter pe față și pe picioare, iar femeii i-a tăiat părul, a continuat actele persecutorii în cele mi josnice moduri.
Iubitul femeii a încercat să scape, dar atacatorul l-a urmărit până pe strada Aurel Vlaicu din Cluj, timp în care l-a tot amenințat. În apropiere de o benzinărie, l-a ajuns din urmă și, amenințându-l cu cuțitul, i-a furat telefonul mobil, ca să nu poată suna la poliție, apoi, amenințându-l cu moartea și tăindu-l în zona capului cu cutterul, l-a obligat să se pună în genunchi și să îi facă sex oral. În tot acest timp, atacatorul îl amenința pe bărbat că îl va ucide. Când atacatorul a auzit că se apropie poliția, a părăsit în fugă locul faptei.
Ulterior, atacatorul a sunat la poliție pentru a declara că se află în apropiere de imobilul în care i-a atacat pe cei doi și că dorește să se predea, doar să nu fie împușcat. Polițiștii l-au identificat și l-au reținut, conducându-l la sediul poliției. Ambele victime au fost transportate la UPU Cluj Napoca în vederea acordării îngrijirilor medicale.
În baza sesizării, cercetările au fost preluate de către procurorii clujeni, iar polițiștii au efectuat cercetarea locului faptei urmând a stabili încadrarea juridică a faptelor sesizate, informează,in exclusivitate, BZC.ro.

laur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *