Patronul de magazin care a omorât un client cu toporul va sta ani

Un patron de magazin care și-a ieșit din fire și a omorât un client cu o lovitură de topor și-a aflat pedeapsa. Nicolae Farcaș, din Vicovu de Sus, a fost condamnat de judecătorii de la Tribunalul Suceava la 13 ani și 4 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor. Prin aceeași sentință, agresorul a fost obligat să plătească despăgubiri morale de 120.000 de euro către familia celui pe care l-a omorât. Soluția dictată luni nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.

Scandalul care avea să se lase cu vărsare de sânge a avut loc în august anul trecut, într-un magazin din comunitatea de romi din Plai Bahnă – Vicovu de Sus. Nicolae Farcaș, care are un magazin în comunitatea de romi de la Vicov, s-a luat la ceartă cu unul dintre clienți, Constantin Muțuliga. Inițial, la magazin a mers fiul lui Muțuliga, însă acesta nu a fost primit. La magazin a venit tatăl, spiritele devenind extrem de încinse. Cei doi s-au încăierat, iar patronul magazinului a pus mâna pe un topor. Constantin Muțuliga a fost lovit violent în cap și a căzut ca secerat. Din păcate, pentru victimă nu s-a mai putut face nimic, decesul fiind declarat în ambulanţă.

La fața locului au ajuns polițiștii de la Vicovu de Sus, dar ulterior ancheta a fost preluată de judiciariștii de la Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. La vremea respectivă, Nicolae Farcaș a fost arestat preventiv, iar acum se află tot în spatele gratiilor.

laur