Secretele rușinoase ale Elenei Ceaușescu. Ce nu dorea să afle lumea

Nicolae și Elena Ceaușescu au fost două dintre cele mai interesante personaje ale comunismului. Cei doi au rămas în atenția noastră chiar și acum, după mai bine de 30 de ani de la moartea lor. Dictatorul și soția lui au avut cu adevărat o viață de poveste, plină de mister.

Ce ascundea Elena Ceaușescu

Soții Ceaușescu au fost cu adevărat două personaje, care au trăit o viață plină de secrete. Dictatorul și soția lui au ascuns multe oamenilor atât în ceea ce privește conducerea și drepturile lor, dar și viața lor personală. Chiar dacă nu mai sunt printre noi, continuă să reprezinte un subiect de discuție interesant.

Viața lor a fost una destul de controversată, așa că inclusiv acum se discută despre unele aspecte ce îi vizează în mod direct. Se știa că Elena Ceaușescu era mai în vârstă decât soţul ei, dar cum acest lucru era de neconceput pentru un conducător al statului, în acea perioadă, comuniştii au schimbat date în certificatul de naștere al tovarășei. Astfel, în certificat era trecut anul 1919, deși ea era născută în 1916. Actele falsificate există și în acest moment în arhive.

A fost o fată ce provenea dintr-o familie săracă și a făcut numai 4 clase, dar a ajuns să aibă o mare putere datorită soțului ei.

Mai mult, Elena Ceauşescu se numea, de fapt, Lenuța Ceauşescu. Lenuța era un diminutiv, dar pentru o soție de dictator nu era permis acest lucru, motiv pentru care soțul ei a ordonat să i se schimbe numele.

Cum era poreclită Elena Ceaușescu

Un jurnalist francez pe nume Edward Behr, a dezvăluit unul dintre cele mai rușinoase secrete ale Elenei Ceaușescu. Pe vremuri aceasta era poreclită „Păsărica”, o poreclă de care nu a fost deloc mândră atunci când a devenit prima doamnă a României și pe care încerca să o ascundă.

Se pare că Elena a fost și foarte iubăreață la viața ei și a avut o mulțime de admiratori, chiar și în timpul căsnicieicu Nicolae. Mai mult, prima dată ar fi avut o relație cu fratele dictatorului și așa l-ar fi cunoscut pe Nicolae.

laur