Sfânta Filofteia, fiica cea preamilostivă

Sfânta Muceniță Filofteia avea doar 12 ani când a fost omorâtă de tatăl ei. Motivul: mila acestei copile pentru cei săraci, milostivirea și iubirea ei pe care le avea pentru toată făptura lui Dumnezeu. Moaștele sfintei se găsesc în țară la noi, la Curtea de Argeș.

Fecioria și milostenia sunt două fapte bune mari și minunate, care fac fecioară înțeleaptă pe ceea ce le are: îi umple vasele sufletului cu untdelemnul facerii de bine, îi înfrumusețează candela, o umple cu untdelemn, o luminează, îi deschide ușa cămării celei de nuntă, o duce înăuntru la nunta cea veșnică și o unește cu Mirele cel fără de moarte, cu unire nestricăcioasă. Insă numai când amândouă sunt împreună legate. Căci fecioria singură, neunită cu milostenia, deși este o faptă mai presus de fire, faptă îngerească, dar, dacă nu va avea milostenia însoțită cu ea, nu numai că nu poate agonisi untdelemn în vasele sufletului celei ce o are, nu numai că nu poate a-i lumina candela și a-i deschide ușa cămării celei de nuntă, ci încă și nebună o numește; iar vasele le deșartă, candela o stinge, ușa cămării o încuie, și încă lucrul cel mai greu: o face să audă: „Nu te știu pe tine”, după cum au auzit fecioarele cele nebune din Evanghelie, care, deși au avut fecioria, dar de vreme ce n-aveau și milostivire către aproapele, pentru aceea ușa cămării li s-a închis și nu vă știu pe voi au auzit.

Toate acestea auzindu-le Sfânta fecioară Filofteia în Sfânta Evanghelie, a unit fecioria cu milostenia și cu osârdie pe amândouă le-a împlinit, și întru ele prea bine a sporit. Prin ele și-a agonisit untdelemn în vasul sufletului său, prin ele bine și-a înfrumusețat candela, pentru ele și-a pus sufletul, și moartea a primit-o chiar din mâinile aceluia ce a născut-o și a intrat în cămara cea de nuntă cu fecioarele cele înțelepte. Acum, împreună cu dânsele se veselește, îndulcindu-se de frumusețea vederii Mirelui său celui nestricăcios.

Deci, această fiică a luminii celei neînserate, moștenitoare a cămării celei de nuntă, împreună petrecătoare cu fecioarele cele înțelepte, împreună dănțuitoare cu sfintele mucenițe și mirese ale lui Hristos, adică Sfânta fecioară și muceniță a lui Hristos, Filofteia, s-a născut în marea cetate a Târnovului, din părinți creștini, de neam bulgari, iar cu dregătoria plugari.

Maică-sa, după ce a născut această stâlpare de bune roade aducătoare a raiului, puțină vreme a mai trăit în această viață vremelnică, numai până când a deprins pe prea iubita sa fiică la lucrarea faptelor bune. Căci se obișnuiește a fi rodul precum este pomul, și odrasla precum este rădăcina, ramura precum este tulpina, și fiicele precum sunt maicile; și aceleași fapte pe care le lucrează maicile, aceleași le deprind și fiicele.

Deci, după ce a deprins bine pe fiica sa întru fapta bună a fecioriei și a milosteniei, și după ce a întipărit adânc în inima copilei și în sufletul ei cel moale ca ceara învățătura cea bună pentru credința creștinească, pentru lucrarea tuturor faptelor bune, pentru veșnicia împărăției cerurilor și pentru deșertăciunea și vremelnicia vieții acesteia trecătoare și stricăcioase, s-a mutat la viața cea veșnică și nepieritoare, lăsând-o moștenitoare a faptelor ei celor bune și împlinitoare a lipsurilor ei pe preaiubita ei fiică și odraslă.

Rămânând copila orfană de maică și având semănate semințele faptelor bune de maică-sa în pământul inimii sale, nu s-a dat la jocuri copilărești împreună cu cele de vârsta ei, nici la cântări lumești, nici Ia iubirea hainelor celor scumpe și frumoase, nici Ia împletiturile părului, nici la împodobirea cosițelor (tâmplelor), nici la sulemenirea feței și la dresul sprâncenelor, nici la mâncări și băuturi alese, nici la priviri de hore și dansuri, care pot moleși sufletul. Nu s-a lipit inima ei de nici unul din lucrurile cele lumești, îndulcitoare și amăgitoare ale tinerelor iubitoare de unele ca acestea, după cum obișnuiesc fetele vremii de acum, ci ea avea bună voire, fiind plecată către lucrarea faptelor bune. Iar cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, trimițându-i dar de sus, a întărit-o, a luminat-o și a îndemnat-o către neguțătoria cea duhovnicească, spre a cumpăra cu cele pământești și stricăcioase pe cele cerești și veșnice.

Ea a început încă din vârsta copilăriei a călători pe calea evanghelică, cea strâmtă și cu necazuri, care duce la viață, după cuvântul Domnului. A început a se iscusi și a-și subția trupușorul său cel crud și copilăresc cu postul, potolind și domolind poftele și jocurile cele tinerești, A început a merge la biserică adeseori, a sta cu evlavie la sfintele slujbe bisericești, a asculta cu luare-aminte cele ce se citeau, pe care le sădea în inima sa și se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i dea dar și putere spre a împlini cu fapta cuvintele cele auzite.

Mergând astfel Sfânta Filofteia adeseori la biserică și ascultând cu luare-aminte Sfintele Scripturi și adăpându-se cu învățăturile ce se citeau acolo, apoi punându-le în inima sa, s-a întâmplat odată a auzi citindu-se acea Sfântă Evanghelie, în care Domnul fericește pe cei milostivi: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui„. Cuvântul acesta atât de mult a intrat în inima sa și atât de bine s-a prins în cele dinăuntru ale ei, și cu atâta credință l-a primit, ca și cum din însăși gura Domnului l-a luat, ca și cum ar fi fost Domnul de față și Însuși i-a grăit așa: „Filofteio, dacă vei milui pe aproapele tău cu cele stricăcioase, Eu te voi milui cu cele nestricăcioase; dacă îi vei da lui bunătăți pământești, Eu îți voi da ție bunătăți cerești; dacă vei sătura pe cei flămânzi cu bucate trupești, Eu te voi sătura pe tine cu bucate duhovnicești; dacă vei îmbrăca pe cei goi cu haine stricăcioase și vremelnice, Eu te voi îmbrăca pe tine cu slava cerească și veșnică”.

Pe acestea primindu-le cu o astfel de credință și aprinzându-se cu râvnă înfocată și dumnezeiască, multă sârguință a pus în gândul ei și multă purtare de grijă și-a pus în cugetul său, cum i-ar fi cu putință a face ca să nu rămână nici unul nemiluit din cei ce ar fi cerut de la dânsa milostenie, nici flămândul să se ducă nesăturat și nici cel gol neîmbrăcat. Acestea făcându-le, voia să-și ascundă fapta sa cea bună, ca să n-o vadă sau să o știe cineva dintre oameni. Căci foarte mult se temea fericita de slava oamenilor, care poate pierde toate ostenelile faptelor bune ale creștinului, pe care le face pe față ca să fie slăvit de oameni. Deci fericita urma porunca Domnului, care zice: „Luați aminte, să nu faceți milostenia voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de dânșii; iar de nu, plată nu aveți înaintea Tatălui vostru cel din ceruri. Și tu când faci milostenie, să nu trâmbițezi înaintea ta, precum fac fățarnicii în adunări și în ulițe, ca să se slăvească de oameni; amin zic vouă, că și-au luat plata lor. Iar tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ce face dreapta ta, ca să fie milostenia ta într-ascuns, și Părintele tău cel ce vede într-ascuns, va da ție la arătare„.

Astfel de cale punând în inima sa și afierosindu-se cu totul faptei bune, a început a hrăni pe cei flămânzi, a îmbrăca pe cei goi cu hainele sale, a milui pe cei săraci cu cele ce avea și cu cele ce-i da mâna. Dragoste fierbinte din tot sufletul și inima și gândul avea către Dumnezeu și către aproapele ca pentru sine însăși, iar mai vârtos îndrăznește cu vântul a zice că și mai mult decât către sine. Milostivire către cei din nevoi și în lipsă mare, răbdare nebiruită în ispite și în necazuri, mărime de suflet în supărările ce i se aduceau asupră-i de la mama vitregă și de la tatăl său pentru lucrarea faptelor bune, necovârșită neîmpuținare în osârdia sa către săvârșirea acestora, necontenita smerita cugetare desăvârșită, care a întărit-o pe dânsa spre săvârșirea tuturor acestora și pentru sfârșitul ei cel fericit și mucenicesc, după cum cuvântul va arăta. Și pe acestea le lucra în toate zilele, după cum spune proorocul: „Dreptul toată ziua miluiește și împrumută.

Dar, oare, fericita, lucrând acestea, a scăpat de ispitele vrăjmașului mântuirii omului? Oare pe ea, copilă tânără și necercată în lucrurile și întâmplările lumești, au cruțat-o ispitele? Căci cu dânsa s-au împlinit cuvintele Ecclesiastului, care zice:  „ Fiule, dacă te-ai apropiat să slujești Domnului tău, gătește-ți inima pentru ispite!’‘.

Nicidecum! Căci fapta bună care nu are ispite și care se lucrează fără osteneală și fără greutăți și împiedicări, zic sfinții că nu este lămurită și nici Iui Dumnezeu bine primită. Drept aceea, văzând vrăjmașul firii omenești că a început lucrarea faptelor bune mai sus arătate — și mai vârtos a acelei fapte bune care se laudă la judecată, după cum zice cuvântul: „ Că se laudă mila la judecată ”; și pe aceea pe care și Mântuitorul Hristos o voiește mai mult decât jertfele, zicând: „Milă voiesc, iar nu jertfă ” – umplându-se de zavistie, a zis către diavolii săi: „Vedeți, prieteni, că și această slabă și neputincioasă copilă, strănepoată a Evei cea de demult, pe care cu înlesnire am amăgit-o noi, s-a ridicat asupra noastră? Vedeți cum nu se teme de noi și întru nimic socotește puterea noastră? Noi pe Eva am amăgit-o și am scos-o din rai, și prin ea, pe strămoșul neamului omenesc l-am pogorât în stricăciune, la moarte l-am osândit și în iad l-am sălășluit; iar aceasta nu bagă în seamă puterea noastră cea mare. Deci veniți să năvălim asupra ei cu ispite, ca prin mulțimea și răutatea ispitelor s-o împiedicăm de la o lucrare ca aceasta”.

Acestea sfătuindu-se diavolii, ca și asupra lui Iov au năvălit asupra fericitei Filofteia.

Și să vedeți viclenie și măiestrie a răilor și viclenilor diavoli. Știind ei că, firește, mamele vitrege au ură asupra copiilor căci tatăl ei după moartea mamei sale și-a luat altă femeie, și aflând-o pe aceasta așa după cum o arată cuvântul, ca și pe tatăl fericitei Filofteia, groși la minte și simpli — pe amândoi i-au făcut muncitori ai fericitei. Pe mama vitregă, înăuntru, adică în casă, iar pe tată-său în cele dinafară, ca nicăieri sfânta să nu afle răsuflare de necazuri și de ispite; ca astfel, biruindu-se de acestea și cu sufletul împuținându-se, să se lase de lucrarea faptelor bune. Deci, mama cea vitregă, pornindu-se asupra fiicei sale cu ură și cu pizmă, o ocăra și o bătea, o chinuia cu diferite munci, o pâra tatălui său, îi făcea fel de fel de necazuri și de schingiuiri. Știu acestea toți, iar mai vârtos copiii care sunt ajunși într-acest fel și care au pătimit și pătimesc unele ca acestea. Iar Sfânta fecioară FiIofteia toate le răbda cu bucurie, mulțumind lui Dumnezeu, Căruia se și ruga să-i dea putere, ca pe toate să le rabde până la sfârșit. Acestea și mai multe decât acestea, în toate zilele pătimea fericita de la mamă-sa cea vitregă.

Iar tatăl ei, cel gros la minte și mai gros la înțelegere, întunecat la judecată și mai întunecat la  cunoștință, văzând pe fiica sa că socotește toate cele pământești, după cum zice Apostolul, gunoaie, și n-are nici o purtare de grijă pentru trupul său, ca să-l îngrijească, să-l împodobească și să-l îmbrace după obiceiul tinerilor, nici de hainele bune și frumoase, pe care i le făcea tatăl său și o îmbrăca la praznice. Căci, deși era adeseori cu mânie pornit asupra ei, fiind biruit câteodată de părinteștile milostiviri, îi făcea haine de acest fel. Și cu toate acestea, ea, neîngrijindu-se de nici unele dintre acestea, pe toate le dădea săracilor. Căci hainele cele bune numai atât le purta, până când întâlnea vreun sărac și îndată se dezbrăca de dânsele așa de repede, precum alții s-ar dezbrăca de niște zdrențe, și le dădea săracilor. Așa de cu neîmpătimire se afla și către bani, către bucate, către trupușorul său, către desfătarea tinereților, și atâta era de robită și uimită de dragostea lui Hristos, Mirele său, atât era de biruită de dorul bunătăților din cer, încât petrecerea ei, după cum zice Apostolul, era în cer. Și era cu totul răsădită în casa Domnului, înflorită în curțile Dumnezeului nostru.

Văzând-o tatăl său într-o aplecare ca aceasta, după cum arată cuvântul, în loc să se bucure și să mulțumească lui Dumnezeu că l-a învrednicit a se face tată al unei fecioare ca aceea, de care toată lumea nu era vrednică, în loc să se folosească sufletește și să urmeze faptei bune a fiicei sale, cea înțeleaptă și de Dumnezeu luminată, ca împreună cu dânsa să moștenească Împărăția cerurilor, pe care ea acum o moștenește, el nu numai că n-a voit acestea să le facă și să le urmeze, ci mai vârtos o muncea cu multe feluri de bătăi și chinuri. Pentru ce? Ca să o oprească de la fapta bună. O, grosime de minte și întunecare de la lucrarea unor fapte bune ca acestea, pricinuitoare de viață veșnică! Căci, îmbrăcând-o cu haine noi și frumoase, după cum s-a spus, pe la praznice, iar ea dându-le săracilor și mergând fără dânsele acasă, tatăl ei, întrebând-o de haine, fericita tăcea și nu răspundea nimic. Atunci el o chinuia pe dânsa cu multe feluri de bătăi, o târa de păr, o lovea cu biciul și cu lemne, o bătea cu pumnul, cu palma peste obraz, ca pentru niște greșeli mari. Și cu altele mai multe decât acestea o chinuia și o muncea în toate zilele, până a ajuns la vârsta de doisprezece ani. Iar fericita le răbda pe toate acestea cu duh umilit, cu mărime de suflet și cu osârdie, mulțumind lui Dumnezeu că a învrednicit-o a pătimi acestea, pentru dragostea și sfintele Lui porunci. Pentru aceasta, pe cele dinapoi le uita, după cum zice Sfântul Apostol Pavel și la cele dinainte privea.

La vremea secerișului, a ieșit și tatăl fericitei cu plugul la câmp, că această meserie avea, și a poruncit femeii sale să-i gătească bucate, apoi să i le trimită la câmp prin Filofteia. Și mergând Filofteia cu bucatele la câmp ca să le ducă tatălui său, în fiecare zi săracii, știind-o pe dânsa așa de milostivă, îi ieșeau înainte și-i cereau milostenie. Iar ea fiind biruită de milostenie și cu altceva neavând să-i miluiască, îi hrănea din bucatele ce le ducea tatălui său. Aceasta făcând-o mai multe zile, tatăl său, care rămânea flămând, neștiind ceea ce făcea fiica sa și neputând a mai suferi, mergând odată acasă, a zis către femeia sa: „Pentru ce nu trimiți bucate de ajuns și rămân totdeauna flămând?”. Dar femeia, știind că totdeauna a trimis bucate destule, i-a răspuns: „Eu totdeauna ți-am trimis bucate destule, dar știu eu ce face fiică-ta pe cale cu dânsele? Poate, după obiceiul ei, le dă săracilor”. Acestea auzindu-le el, a tăcut.

Iar diavolii i-au băgat în inima lui gând rău și ucigaș. Au pus în mintea lui să pândească pe fericita, să vadă ce face cu bucatele. Deci, ducându-se iarăși la câmp, la lucrul său, a așteptat până la vremea în care era să vină fericita cu bucatele, Și plecând sfânta cu bucatele de acasă și venind la locul cel obișnuit — precum și îndemânatic pentru lucrarea faptei bune a milosteniei — și după obicei înconjurând-o săracii, a început fericita a le împărți din bucate și a-i hrăni. Iar tatăl său, din locul acela din care o pândea, văzând ceea ce făcea fiică-sa, umplându-se și biruindu-se de mânie, s-a pornit asupra ei, și neîngăduind drăceasca mânie ca să ajungă la dânsa și după obiceiul său, precum totdeauna alte dăți, să o apuce de cosițe și să o bată până când își va astâmpăra mânia cea dobitocească, a zvârlit într-însa cu barda cea plugărească pe care o avea la brâu și, lovind-o, a rănit-o la un picior. Atunci îndată, o, minune, și-a dat sfântul și fericitul său suflet în mâinile clui Dumnezeu. Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns a povesti minunile Tale! Cât sunt de neurmate căile Tale, neajunse judecățile Tale și neînțelese rânduielile Tale!

Nu era prigoană asupra creștinilor ca de demult, pe vremile tiranilor împărați! Nu erau tirani ca să poruncească! Nu erau muncitori care să chinuiască. Ci ea a fost chinuită în vreme de pace, în vreme de creștinătate, nu de cei străini, ci chiar de cel ce a născut-o și de mama sa vitregă, care erau creștini cu credința. Apoi, prin răbdarea ispitelor celor aduse de la dânșii asupră-i, prin dragostea cea către Dumnezeu și prin râvna către lucrarea faptelor bune, s-a făcut muceniță, nu mai prejos decât cele de demult, care au mărturisit. pe Dumnezeu înaintea tiranilor și au pătimit de la dânșii, Și așa, cum am spus, cu cunună mucenicească s-a încununat, după cuviință. Aceasta s-a făgăduit prin proorocul, care zice: „Intru ce te voi afla, într-aceea te voi judeca ”. Căci a văzut-o pe dânsa Domnul, Care vede toate cele ascunse ale tuturor oamenilor, că este mare la suflet, vitează la minte, tare în credința către El, în răbdarea ispitelor și a necazurilor celor aduse asupra ei de la diavol și de la oameni, având nebiruită voință către lucrarea faptelor bune, fiind bătrână cu vârsta cea duhovnicească și întru fapta  cea bună desăvârșită și ajunsă la măsura vârstei lui Hristos. De aceea a iconomisit prin acest sfârșit grabnic și lesnicios, ca să treacă de la cele pământești, vremelnice și pline de necazuri, la odihna cea veșnică și la veselia cea neîncetată.

Într-acest chip săvârșindu-se Sfânta Filofteia, sfântul ei suflet s-a suit la Dumnezeu, strălucind cu negrăită slavă cerească și dumnezeiască, înconjurat de sfinții îngeri și de cetele sfinților; el a fost petrecut la Împărăția cerurilor și așezat împreună cu fecioarele cele înțelepte, iar acum se veselește și se îndulcește de frumusețile cele negrăite ale Mirelui ei Celui veșnic și nemuritor.

laur

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *