TRAGEDIE! Ne MOR tinerii: A MURIT Cristi la doar 32 de ani..

Un tragic accident a avut loc în Mamaia, zona Butoaie. Două mașini au fost implicate, iar unul dintre

vehicule a intrat într-un stâlp de înaltă tensiune.

În ciuda eforturilor de resuscitare, Cristi, un tânăr de 32 de ani din Brăila a murit

Cristi, un tânăr de 32 de ani din Brăila se afla la bordul autoturismului său, marca Dodge, a murit într-un cuplit accident din Mamaia, zona Butoaie.

Cu puțin timp înainte de accident, tânărul a fost surprins în

trafic în timp ce conducea cu viteză și le dădea flash-uri mașinilor care circulau regulamentar.

Întreaga scenă a fost filmată de o cameră de bord a unui șofer.

Tânărul a pierdut controlul volanului, a lovit o mașină, după care a ricoșat într-un stâlp de înaltă tensiune.

În urma accidentului o persoană a rămas inconștientă. Poliția a fost sesizată cu privire la cele întâmplate.

ISU Dobrogea a intervenit cu o autospecială de descarcerare,

o autospecială de stingere și cu două ambulanțe. Echipajul ambulanței

SMURD B a încercat resuscitarea șoferului care era în stop cardio-respirator, dar nu a mai putut fi salvat.

Cristi era pasionat de mașini și se pare că și-a găsit sfârșitul în pasiunea sa.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pe baza accidentului. scrie spynews.ro

laur