Veste bună! Ce persoane pot ieși la pensie în 2021. Femeile nu trebuie să aștepte vârsta de 63 de ani

Ce persoane pot ieși la pensie în 2021? Iată o întrebare la care cei aflați în această zonă de vârstă vor să afle răspunsuri cât mai clare.

Este bine de știut că, și în acest an, femeile pot ieși la pensie mai repede de vârsta standard de 63 de ani prevăzută de Legea 263/2010.

Legal, vârsta standard de pensionare diferă pentru femei. Aceasta este de 63 de ani, însă va fi atinsă treptat, prin eșalonare (până în 2030).

Ce persoane din România pot ieși la pensie în 2021

De-a lungul ultimilor ani, au avut loc schimbări importante în ceea ce privește vârsta de pensionare, atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

În aceste condiții, cetățenii trebuie să știe ce noutăți au fost stabilite de autorități. În cele ce urmează, vom prezenta care sunt condițiile pentru persoanele care anul acesta, 2021, vor să se pensioneze.

Pensia pentru limită de vârstă este reglementată de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Actul normativ ține seama de data de naștere. Este știut, bărbații se pensionează la 65 de ani, încă din anul 2015. În schimb, vârsta standard de pensionare pentru femei creşte la fiecare câteva luni, potrivit Avocatnet.

În 2021, femeile din România nu vor trebui să aștepte să împlinească vârsta de 63 de ani pentru a se pensiona, ci vor putea să o facă la 61 de ani trecuți, în funcție de perioada anului.

Femeile se pot pensiona înainte de 63 de ani

Aparent, atât bărbații, cât și femeile trebuie să îndeplinească cerințele minime de vârsta și de cotizare minimă. Perioadele propriu-zise diferă din mai multe considerente.

În primul rând, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 63 de ani. În al doilea rând, aceasta nu a fost atinsă, încă, astfel că discutăm de o vârstă minimă diferită, în 2021.

Diferită este și perioada stagiului complet de cotizare, care, deși este tot de 35 de ani, în mod normal, el va fi atins prin eșalonare în următorii ani abia.

Categoriile de femei care se pot pensiona în 2021, în funcție de vârstă și stagiul de cotizare:

Ianuarie-Martie 2021 se pot pensiona femeile cu:

Vârsta standard de pensionare împlinită 61 de ani și șase luni
-Stagiul minim de cotizare realizat 31 de ani și șase luni
-Stagiul complet de cotizare realizat 15 ani
Mai-Iulie 2021 se pot pensiona femeile cu:

Vârsta standard de pensionare împlinită 61 de ani și șapte luni
-Stagiul minim de cotizare realizat 31 de ani și șapte luni
-Stagiul complet de cotizare realizat 15 ani
Septembrie-Noiembrie 2021 se pot pensiona femeile cu:

Vârsta standard de pensionare împlinită 61 de ani și opt luni
-Stagiul minim de cotizare realizat 31 de ani și opt luni
-Stagiul complet de cotizare realizat
Ce categorii de bărbați se pot pensiona în 2021

În ceea ce privește bărbații, aici lucrurile sunt, în mare, la fel ca anul trecut. Cei care împlinesc 65 de ani în 2021 și care au îndeplinit condițiile minime de cotizare (cel puțin 15 ani munciți legal vor putea să se pensioneze în cursul prezentului an).

Categoriile de bărbați care se pot pensiona în 2021, în funcție de vârstă și stagiul de cotizare:

Ianuarie-Martie 2021 se pot pensiona bărbații cu:

Vârsta standard de pensionare împlinită 65 de ani
-Stagiul minim de cotizare realizat 15 ani
-Stagiul complet de cotizare realizat 35 de ani
Mai-Iulie 2021 se pot pensiona bărbații cu:

Vârsta standard de pensionare împlinită 65 de ani
-Stagiul minim de cotizare realizat 15 ani
-Stagiul complet de cotizare realizat 35 de ani
Septembrie-Noiembrie 2021 se pot pensiona bărbații cu:

Vârsta standard de pensionare împlinită 65 de ani
-Stagiul minim de cotizare realizat 15 ani
-Stagiul complet de cotizare realizat 35 de ani

laur

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *