Veste tristă pentru Adrian Năstase. Ce tragedie s-a întâmplat în viața acestuia

Adrian Năstase trece prin clipe cumplite după ce un prieten foarte bun de al lui s-a stins din viață. Acesta îndurerat a scris pe blogul său un mesaj emoționant.

Fostul premier al României a postat un mesaj pe blogul său, în care anunță trecerea în neființă a lui Gheorghe Lupeș. Una dintre persoanele cu care a lucrat timp de mai mulți ani și care a fost “un promotor al unei diplomaţii profesioniste”.

Gheorghe Lupeș a fost atât colegul său de muncă, cât și un bun prieten
„A murit Gheorghe Lupes, un distins diplomat cu care am lucrat, ani la rândul, în Ministerul de externe şi, ulterior, în Casa Titulescu. Dumnezeu să-l odihnească!

Adaug şi comunicatul Fundaţiei Europene Titulescu:

‘Fundația Europeană Titulescu anunță, cu profund regret, trecerea în neființă a domnului Gheorghe Lupeș, Secretar executiv al Asociației de drept internațional și relații internaționale (A.D.I.R.I.).

Diplomat de carieră, Gheorghe Lupeș s-a născut la 23 decembrie 1940, în localitatea Poduri, jud. Bacău. A fost absolvent al Institutului Politehnic din București. A urmat cursuri postuniversitare de relații internaționale și comerț exterior. În 1965, a intrat în Ministerul afacerilor externe și a activat în misiuni diplomatice la Belgrad, Washington, Lusaka, Harare și Bratislava.

Gheorghe Lupeș s-a stins înainte cu câteva zile să împlinească 80 de ani
Între 1990 – 1992 a condus Direcția Africa din cadrul ministerului. În 1994 a fost numit consul general al României la New York. În 2007 a fost ales Secretar executiv al A.D.I.R.I. A fost un bun cunoscător al limbilor engleză, franceză, sârbo-croată și rusă și a publicat numeroase articole pe teme de relații internaționale. În cadrul reuniunilor săptămânale ale Asociației pe care a coordonat-o în ultimii ani, a inițiat dezbateri privind subiectele de actualitate ale lumii contemporane. A fost un promotor activ al unei diplomații profesioniste, implicate și competente.

Fundația Europeană Titulescu transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate”, a fost mesajul postat de Adrian Năstase pe blogul său.

laur

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *