Zero taxe pe salariul minim”. De cand se va aplica masura

Romania, desi nu este fruntasa ca economie dezvoltat, are cea mai mare povara fiscala pe salariul minim. Astfel, angajatii fac salariul aproape jumi-juma cu statul. Din aceasta cauza , din anul 2022, va incepe aplicarea masurii privind zero taxe pe salariul minim in diferite sectoare ale economiei, spune ministrul Economiei, Claudiu Nasui.

Primesc zilnic mesaje si comentarii care intreaba despre masura pe care deja o promovam de mai bine de doi ani, respectiv #zerotaxepesalariulminim. Am vorbit constant despre asta: cea mai mare problema economica a Romaniei este saracia. Povara fiscala mare asupra celor mai mici salarii este una dintre cauzele majore ale gonirii romanilor de pe piata oficiala a muncii si chiar din tara. Prea multi oameni traiesc in saracie cu toate ca muncesc 40 de ore pe saptamana.

Romania are cea mai mare povara fiscala pe salariul minim din UE, romanii facand salariul aproape jumi-juma cu statul. La fiecare leu castigat, statul opreste aproape 45 de bani. Acest lucru ar fi mai usor de tolerat daca serviciile oferite in schimb ar fi unele impecabile, insa adevarul este ca, pe langa taxarea dureroasa a muncii, romanii mai platesc si TVA, accize si alte taxe si impozite. Acestea sunt cateva din motivele pentru care ne-am luptat sa cuprindem aceasta masura in programul de guvernare. Ceea ce am obtinut nu este ideal, dar este un inceput: din 2022 vom incepe aplicarea masurii in diferite sectoare ale economiei”, este mesajul postat, joi seara, de ministru pe pagina sa de Facebook.

Suntem campionii din Uniunea Europeana” la saracia in munca (procentul de oameni care, desi au un salariu, nu se ajung cu banii de la o luna la alta) si pe al doilea loc la numarul de oameni aflati in saracie sau risc de saracie, la mica diferenta fata de Bulgaria

Lucrurile acestea nu se rezolva reinventand roata si testand iar solutii care au esuat in trecut. De asemenea, solutia nu este cresterea salariilor din pix prin decrete de stat. Pentru a avea cu adevarat un impact pozitiv, trebuie sa venim cu reforme curajoase ce pun contribuabilul pe primul loc. Netaxarea primilor 2.230 de lei (sau cat este salariul minim) pentru fiecare angajat este un mare pas in asigurarea bunastarii tuturor romanilor”, a mai spus Claudiu Nasui.

La finalul lunii noiembrie 2020, deputatul USR Claudiu Nasui spunea ca masura “zero taxe pe salariul minim”, inclusa in programul USR PLUS de guvernare, ar urma sa fie implementata gradual, pe parcursul a cinci ani, si va viza in primul rand clasele sociale in care sunt cele mai mici salarii.

Pentru anul 2021, Guvernul a majorat salariul minim brut cu 70 de lei, de la 2.230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar. Astfel, majorarea neta va fi de 40 de lei, de la 1.346 lei in prezent, la 1.386 lei, de la 1 ianuarie 2021.

laur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *