CCR a decis: Fritz rămâne fără
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, luni, că amendamentul care poate duce la încetarea mandatului de primar al lui Dominic Fritz este constituțional. În schimb, judecătorii constituționali au declarat neconstituțional amendamentul AUR privind publicarea declarațiilor de avere de către persoanele aflate în relații asemănătoare celor dintre soți. Fritz a reacționat dur după decizia Curții și a acuzat CCR că a validat „un brutal abuz de putere”, anunțând că își va continua demersurile la CEDOPeste 120 de persoane aflate în prezent sub interdicția de trei ani pentru încălcarea regimului incompatibilităților sau al conflictului de interese ar putea să își piardă funcția sau mandatul, după ce Curtea Constituțională a României a declarat luni, 17 august, constituțional amendamentul introdus în noua Lege a integrității, potrivit Agerpres.
Noua prevedere a fost introdusă în Parlament de PSD, în timpul dezbaterilor asupra legii, și a beneficiat de susținerea AUR. Potrivit textului declarat constituțional de CCR, persoanele în cazul cărora s-a constatat definitiv o stare de incompatibilitate sau un conflict de interese și pentru care nu s-a împlinit încă termenul de trei ani al interdicției își pierd de drept funcția, demnitatea publică sau mandatul la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
„Persoanelor faţă de care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflict de interese şi pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicţiei prevăzute de lege (…) le încetează de drept funcţia, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, prevede amendamentul.
Agenția Națională de Integritate (ANI) anunța, pe 3 august, că monitorizează 122 de cazuri aflate sub interdicția de trei ani aplicată persoanelor identificate în conflict de interese sau incompatibilitate.
Potrivit ANI, aproximativ 75% dintre aceste cazuri vizează persoane care au fost declarate în conflict de interese în timp ce ocupau funcții elective. În cazul a nouă persoane nu au fost dispuse măsuri sau sancțiunile aplicate au fost anulate ulterior în instanță.
Pentru celelalte persoane, măsurile au constat în diminuarea salariului sau a indemnizației cu procente cuprinse între 5% și 20%, pentru perioade de la una până la șase luni. Datele ANI arată că 47 dintre persoanele aflate în această situație continuă să ocupe funcții pentru care trebuie să depună declarații de avere și de interese.
Dintre acestea, 22 de persoane declarate în conflict de interese în timp ce ocupau o funcție electivă continuă să dețină o funcție electivă. Alte 22 de persoane declarate în conflict de interese pe o funcție publică ocupă în continuare o funcție publică.
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat că Parlamentul va fi convocat de urgență după ce Curtea Constituțională va transmite motivarea deciziei privind Legea integrității, pentru ca actul normativ să fie pus în acord cu hotărârile CCR și România să nu piardă cele 770 de milioane de euro aferente acestui jalon din PNRR.
Liderul PSD a precizat că Agenția Națională de Integritate a transmis că aproape 50 de persoane se află într-o situație similară cu cea a primarului Timișoarei, Dominic Fritz, respingând astfel ideea că prevederea adoptată îl vizează exclusiv pe edil.
„Chestiunea cu amendamentul Fritz nu e corectă și asta a spus-o oficial Agenția Națională de Integritate, nu PSD”, a declarat Sorin Grindeanu. El a subliniat că nu dorește să comenteze deciziile CCR și că va aștepta motivarea instanței constituționale înainte de a decide modificările legislative necesare.
În ceea ce îl privește pe Dominic Fritz, liderul PSD a evitat să răspundă atacurilor lansate de acesta și a afirmat că situația primarului Timișoarei este una care ține de relația acestuia cu justiția.
„Despre domnul Fritz numai de bine. În acest caz, cel de astăzi, este o problemă între dânsul și justiție și nu am de gând să îi răspund deloc. Spun doar atât: fără condamnați în funcții publice”, a afirmat Grindeanu.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei și liderul USR, a reacționat dur după ce Curtea Constituțională a stabilit cu majoritate de voturi, că este constituțională prevederea potrivit căreia funcția sau demnitatea publică încetează de drept la 30 de zile de la intrarea în vigoare a noii legi privind integritate.