Ce se întâmplă cu persoanele care și-au închis balconul fără autorizație?
Cei care au avut balcoane închise înainte de aprobarea acestui Cod al urbanismului (…) vor intra în legalitate și vor plăti impozitul care se plătește normal, ca pentru apartamentul pe care îl au oamenii, la suprafața respectivă.
După aprobarea acestui Cod al urbanismului, ei vor intra în legalitate, conform legii. Se duc la proiectant și trebuie să își facă un anumit proiect la arhitect, și pe urmă el se va aviza și aproba de autoritatea locală, deci nu este nicio problemă și nicio veste îngrijorătoare”, a declarat Alexandru Stoica.
Acesta a fost întrebat la Antena 3 ce vor risca cei care nu intră în legalitate, iar ministrul a răspuns: Vine de la primărie și poate să îi amendeze. Asta va fi obligația, să intre în legalitate”.
El nu a exclus posibilitatea unor modificări la Codul urbanismului, dar a spus că „ele trebuie făcute tot prin Parlament (…), că sunt multe lucruri care au fost făcute”.
Ministrul Dezvoltării a fost întrebat despre posibilitatea de a fi indexate impozitele cu rata inflației anul viitor.
„Noi nu ne dorim să crească nicio taxă, cel puțin pe partea aceasta, locală. Autonomia locală va decide ce vor face, pragurile unde sunt ei stabiliți. Eu sper să nu avem măriri de taxe și să rămânem la stadiul actual”, a răspuns Alexandru Stoica.