Elena Udrea sare în apărarea lui Călin Georgescu

Elena Udrea a afirmat că autoritățile ar putea recurge la măsuri preventive mai puțin restrictive, precum controlul judiciar, pentru a împiedica o eventuală plecare din țară a lui Georgescu. Fostul ministru a precizat însă că nu cunoaște conținutul dosarului principal în care acesta ar fi fost arestat și a pus sub semnul întrebării necesitatea privării sale de libertate.

„Când văd ce se întâmplă în cazul Georgescu, retrăiesc ce am pățit acum 11 ani, cand curgeau dosare peste dosare si acuzatii peste acuzatii la adresa mea. Parcă revăd exact perioada aceea”, a declarat Elena Udrea, pentru Gandul.

Aceasta a invocat experiența sa în sistemul penitenciar și pregătirea juridică pentru a contesta oportunitatea unei asemenea măsuri în cazul unor acuzații de înșelăciune.

„Nu cunosc dosarul principal in care este arestat, însă, ca jurist și ca om care a trecut de atatea ori prin experienta arestării, a puscariei si a arestului central, întrebarea mea este: de ce la o fapta de inselaciune, care conform legii, urmarirea penala inceteaza si actiunea penala se retrage daca partile se inteleg….de ce este nevoie să arestezi preventiv o persoană care este rezonabilă?”, a spus fostul ministru.

Elena Udrea a susținut că măsura arestării preventive este excesivă și a făcut referire la persoanele care protestează în sprijinul lui Călin Georgescu.

„Măsura mi s-a părut exagerată și la fel gândesc și cei care stau în stradă și îl susțin pe Călin Georgescu de atatea zile. Este mult să bagi un om în pușcărie pentru astfel de acuzații, când poți să-l ții în stare de libertate, iar dacă ajunge să fie condamnat, poți să-l arestezi atunci”, a mai transmis aceasta.

laur