Guvernul Niculescu anunță CONCEDIERI în… Vezi mai mult

Alexandru Rogobete a revenit miercuri la Ministerul Sănătății. Acesta spune că o să procedeze la fel ca în celălalt mandat.

Miercuri, Alexandru Rogobete a avertizat medicii care pleacă de la program, din unitățile medicale publice, pentru a merge la clinici private, că la trei abateri de acest fel o să fie concediați.

„Vreau să fac apel către doctorii care la ora 10 pleacă de la public la privat. Nu am uitat de acest mecanism. Voi încerca să găsim o cale legislativă astfel încât managerul să le poată desface contractul de muncă la a treia abatere de acest gen”,

a declarat Rogobete în cursul zilei de miercuri, la prima conferință de presă de după revenirea la minister.Vizați de avertismentul ministrului sunt și medicii care au scutire degardă în sistemul public, dar care fac gărzi în unitățile medicale private.

SCROLL TO CONTINUE WITH CONTENT

Alexandru Rogobete a anunțat că legislația care vizează aceste scutiri o să se schimbe radical.

„Cine are scutire de gardă are și la public și la privat”, a precizat oficialul.

O altă categorie de medici vizată de Ministerul Sănătății sunt cei care mută pacienții din sistemul public la cabinetul propriu, „cu tot cu medicamentele din cabinetul sistemului public”. „Vor avea o surpriză”,

a spus ministrul, dar nu a dat mai multe detalii.

„Respect personalul medical și cer personalului medical nu să mă respecte pe mine, ci să-și respecte meseria și pacienții. Așa vom colabora de acum înainte”, a transmis Rogobete.

În același timp, Rogobete le-a amintit medicilor și de obligația care a fost introdusă în timpul mandatului trecut. Mai exact, tot personalul medical din spital trebuie să lucreze, prin rotație, și în ambulatoriul de specialitate. Scopul acestei decizii este extinderea serviciilor din ambulatoriu, unde punctul de plată a crescut, iar programul a fost prelungit până la ora 20:00.

În acest sens, pentru ca nevoia de medici din ambulatorii să fie acoperită, Rogobete se gândește la rezidenții care termincă specialitatea de medicină de familie, dar care nu au bani să își deschidă un cabinet sau să cumpere listele

cu pacienți de la medicii care ies la pensie.

„N-am zis niciun secret, toată lumea știe că se tranzacționează”, a spus Rogobete.

laur