Motivul pentru care Dorin Ioniță și-a luat viața, dezvăluit după înmormântare.

Ceremonia de înmormântare a generalului‑locotenent în rezervă Dorin Ioniță a avut loc pe 15 septembrie 2026, la Cimitirul Orășenesc Voluntari, unde acesta a fost condus pe ultimul drum îmbrăcat în uniforma de general.

Evenimentul s‑a desfășurat într‑un cadru restrâns, fără onoruri militare și fără elemente specifice ceremoniilor oficiale, în contextul în care ancheta penală indică faptul că moartea generalului ar fi survenit în urma unui act suicidal.

Potrivit datelor aflate în dosar, tragedia a fost precedată de un conflict violent între general și presupusa sa amantă, cadru MApN, pe nume Alice. Aceasta ar fi fost adusă de Ioniță în unitatea militară pe care o conducea, după o perioadă în care lucrase la Clubul Steaua, în zona de personal. Surse apropiate anchetei susțin că femeia nu a fost încă audiată, fiind internată în spital.

Surse confidențiale au dezvăluit că în seara în care a avut loc scandalul și generalul Ioniță a ajuns să își lovească amanta, iar aceasta a sunat la 112 pentru a cere ordin de protecție, motivul conflictului ar fi fost acela că Ioniță aflase de existența altui bărbat, tot din MApN, în viața femeii.

În seara incidentului, Alice a sunat la 112 acuzând că a fost agresată, iar polițiștii au constatat că prezenta urme de violență, emițând un ordin de protecție provizoriu împotriva generalului. Ulterior, soția lui Ioniță a apelat la rândul ei serviciul de urgență, declarând că acesta plecase de acasă cu o armă.

Mașina lui a fost găsită abandonată pe Autostrada A3, iar trupul neînsuflețit a fost descoperit în garajul unei case aflate în construcție, la Păulești, Prahova. Generalul se împușcase cu una dintre cele trei arme pe care le deținea legal.

Surse din familie au precizat că Dorin Ioniță avea trei copii: două fete din prima căsnicie, una ofițer MApN și cealaltă medic la Spitalul Militar, iar din a doua căsnicie un băiat care este preot. Rudele sunt profund afectate de cele întâmplate și așteaptă finalizarea anchetei.

laur