MUTARE DE ULTIMĂ ORĂ! Putin a ajuns în India și urmează să…Vezi mai mult

Noua ordine mondială, multipolară, este subiectul central al întâlnirii de nivel înalt dintre liderii Rusiei, Chinei, Iranului și Indiei.

Președintele rus Vladimir Putin a sosit vineri în capitala Indiei pentru summitul grupului BRICS, format din 11 țări cu economii emergente, printre care Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud.

Discuțiile din cadrul evenimentului de la New Delhi vor fi dominate de tema războaielor din Orientul Mijlociu și Ucraina, precum și de alianțele economice dintre statele membre BRICS.

Vladimir Putin și președintele iranian Masoud Pezeshkian urmează să poarte discuții cu premierul indian Narendra Modi, în timp ce președintele chinez Xi Jinping este, de asemenea, așteptat să se întâlnească cu Modi în marja reuniunii de două zile, conform Al Jazeera.Putin, primul sosit în capitala Indiei

Vladimir Putin a sosit la baza aeriană Palam din New Delhi, unde a fost întâmpinat de ministrul de stat pentru afaceri externe al Indiei, Kirti Vardhan Singh, potrivit imaginilor difuzate de agenția de știri rusă Ria Novosti.

Afișe cu un Modi zâmbitor au fost amplasate pe străzile din New Delhi pentru a-i întâmpina pe liderii străini, arată sursa citată.

Au fost mobilizate forțe de securitate numeroase în întreaga capitală indiană și impuse restricții de circulație pe scară largă în cartierele centrale. Poliția din Delhi a îndemnat populația să dea dovadă de răbdare și cooperare.

BRICS – acronim care desemnează membrii fondatori ai grupului: Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – a fost creat în 2009 ca un forum pentru marile economii emergente care urmăreau să obțină o influență mai mare în cadrul instituțiilor dominate de puterile occidentale.

Ulterior, grupul de țări non-occidentale s-a extins cu noi membri, între care Egipt, Etiopia, Iran, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Indonezia . 

Viziuni diferite despre războiul din Orientul Mijlociu

Iranul, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite sunt trei țări BRICS cu poziții extrem de divergente privind conflictul din Orientul Mijlociu, declanșat în luna februarie.

„Conflictul din Golf va reprezenta principala linie de fractură în cadrul summitului BRICS de această dată”, a declarat pentru agenția AFP Harsh V. Pant, de la organizația indiană Observer Research Foundation.

„Ceea ce până anul trecut era considerat o realizare – extinderea BRICS – pare astăzi o constrângere majoră pentru grup”, a afirmat Pant.

Aceasta va fi prima vizită a lui Pezeshkian în India în calitate de președinte iranian și va plasa conflictul din Orientul Mijlociu în centrul agendei. Vizita președintelui iranian marchează prima deplasare în această funcție din ultimii opt ani.

laur