Anunțul momentului! Sorin Grindeanu, propus PREMIER de către… Vezi mai mult

Nicușor Dan a făcut o nouă propunere pentru funcția de premier a României.

UPDATE: Nicușor Dan îl propune pe Luca Niculescu pentru funcția de premier.

„Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E un diplomat care a lucrat pe dosarul OCDE, a lucrat cu partidele parlamentare. E momentul ca România să facă saltul pe care aderarea la OCDE i-l permite. Ne-am adaptat legislația și acum trebuie să fim în stare să o aplicăm. Alegerea a venit în urma consultărilor de azi. Am ales persoana cu cele mai mari șanse să întrunească o majoritate. Luca Niculescu are libertatea să decidă formula de guvern – politic, tehnocrat. Important e să întrunească majoritatea în Parlament. Important e ca România să aibă un guvern. Am garanția că un guvern cu Luca Niculescu va păstra direcția pro-occidentală a României și va respecta țintele financiare pe care România și le-a asumat.”, a declarat Nicușor Dan.

Vă mulțumesc pentru responsabilitate. Prima misiune va fi construirea une imajorități parlamentare. Voi avea discuții cu partidele parlamentare pentru a găsi o majoritatea și pentru a conveni asupra unui program de guvernare realist. În zilele următoare voi prezenta echipa. Promit seriozitate în cheltuirea banului public, accelerarea reformelor și a investițiilor. În contextul unui război la graniță avem nevoie de un stat puternic. Trebuie să ne întărim anticorpii împotriva războiului hibrid. Aderarea la OCDE e cel mai important proiect de țară după aderarea la UE. Oameni cu opinii și apartenențe politice diferite au trecut peste diferențele dintre ei. România are nevoie de punți”, a declarat Luca Niculescu.

UPDATE: Nicușor Dan va face declarații la ora 21:00. Tot atunci va desemna și un nou premier.

UPDATE: POT nu va bloca formarea viitorului Guvern, a transmis Anamaria Gavrilă după întâlnirea cu președintele Nicușor Dan. Lidera partidului spune că România are nevoie de un Executiv.

„Ţara este blocată şi este incredibil să vedem partide politice care nu pot trece peste anumite orgolii, interese. (…) Este inacceptabil! Aşadar avem un mesaj pentru partidele politice – trebuie să se facă un Guvern, trebuie deschidere şi trebuie toată lumea să înţeleagă că nu sunt aici doar pentru ei. Sunt aici pentru ţară. Este nevoie de deschidere şi de toate partidele politice şi oamenii din Parlament să înţeleagă că este nevoie de un Guvern. Noi, POT, suntem aici pentru că vrem să ajutăm şi în niciun caz nu vom fi cei care să blocăm formarea unui Guvern”, a spus aceasta.

Președintele Nicușor Dan a primit luni, la Palatul Cotroceni, delegația Grupului parlamentar Uniți pentru România, în cadrul consultărilor pentru desemnarea viitorului premier. Formațiunea îl propune pentru această funcție pe Victor Ponta. Delegația este condusă de liderul grupului, Răzvan Chiriță, și îi mai include pe Mariana Vârgă, Mădălin-Laurențiu Făget și Gheorghe-Valentin Răducea.

UPDATE: Ce au decis PNL, UDMR ȘI USR după negocieri

Ilie Bolojan anunță că PNL ar trece în opoziție în cazul în care PSD ar rămâne la guvernare, dar nu exclude formarea unui nou executiv.

„Am încheiat consultările, am precizat că poziția PNL rămâne consecventă decizilor pe care PNL le-a am luat în ultimele luni și anume că nu vom fi într-o guvernare cu PSD, având în vedere ceea ce se s-a întâmplat în ultima perioadă, situație în care, dacă PSD va intra la guvernare, PNL va intra în opoziție. Conștienți de situația în care ne aflăm, după ce președintele va face nominalizarea, vom discuta cât mai serios să vedem care sunt soluțiile pentru a evita perpetuarea blocajului politic”, a declarat Ilie Bolojan după consultările de la Cotroceni.

UDMR nu intenționează să intre în următorul Guvern, a declarat Kelemen Hunor după întâlnirea cu Nicușor Dan. Liderul Uniunii spune că formațiunea ar putea sprijini un guvern în jurul PSD, dar consideră necesară și asumarea PNL.

„Nu vom face parte din următorul guvern aproape 100%. Acest lucru eu îl exclud dintr-un singur motiv, săptămâna trecută am mers în Parlament cu un premier desemnat, Siegfried Mureşan, cu o coaliţie minoritară care nu a trecut. Mâine nu putem să fim într-o altă coaliţie. Aici nu e vorba de PSD, nu e vorba de PNL, e vorba de o rigoare. Deci, nu poţi să sari dintr-un tren în celălalt într-o săptămână. S-a schimbat ceva? Nu s-a schimbat nimic”, a spus preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, la Palatul Cotroceni.

USR exclude orice alianță cu PSD și optează pentru alegerle anticipate. Dominic Fritz susține că este cea mai bună soluție pentru români.

„I-am spus preşedintelui că ne dorim un guvern exact aşa, cu seriozitate, dar mai ales care poate să livreze rezultate pentru români. Iar faptul că căutăm acum un guvern cu puteri depline ne spune tocmai că trebuie să ne întrebăm ce fel de guvern ar avea şi puterea să livreze pentru România. Iar un guvern care ar depinde de o majoritate de o zi, ca din a doua zi să vedem din nou majorităţi conjuncturale, mai ales între PSD şi AUR, n-ar fi un guvern cu puteri depline şi mai ales că n-ar fi un guvern cu rezultate. Tocmai ăsta este motivul de ce i-am spus preşedintelui că credem că soluţia anticipatelor este o soluţie nu doar constituţională, ci şi soluţia cea mai sinceră faţă de români, care se aşteaptă ca această criză să se termine.

Am primit multe mesaje din partea cetățenilor, firme care nu mai angajează oameni pentru că nu știm care va fi regimul fiscal la anul, cetățeni care așteaptă programări la spitale, tocmai de aceea e nevoie de o soluție care rezolvă problemele românilor, nu care tergiversează și doar dă aparența stabilității și doar prelungește această criză în care ne-au aruncat PSD și AUR.

Vom sta de vorbă cu premierul nominalizat de el și îi vom pune aceste întrebări: Cu ce majoritate o să livreze acest premier rezultatele de care au nevoie românii, cu ce majoritate se va lupta pentru scăderea prețurilor la energiei, cu ce majoritate va reda încrederea în justiție, cu ce majoritate se va asigura că deficitul nu va crește din nou. Vom pune aceste teme pe masă în discuția cu premierul nominalizat. Aranjamente politice nu mai pot duce la un rezultat bun pentru România.

Premierul independent nu există, este dependent de o majoritate în Parlament, această majoritate trebuie asumată, să fie la vedere. Nu vedem această majoritate în Parlament, chiar dacă, într-o zi anume, s-ar întruni 233 de voturi pentru un premier.

UPDATE: Liberalii au urmat la consultările de la Palatul Cotroceni în vederea desemnării unui prim ministru.

UPDATE: Consultările cu AUR au durat aproximativ 30 de minute. De asemenea, liderul partidului, George Simion, nu a fost prezent.

Prim-vicepreşedintele AUR Dan Dungaciu a declarat, luni, după consultările de la Palatul Cotroceni, că delegaţia partidului a reiterat că soluţia sunt alegerile anticipate, conform news.ro.

UPDATE: Sorin Grindeanu, propus premier de către liderii PSD

„PSD, ca principalul partid din Parlament, a solicitat preşedintelui mandatul de prim-ministru. Nominalizarea sunt eu, aşa cum ştiţi, şi această nominalizare a fost făcută numai în urmă cu câteva săptămâni”, a spus Sorin Grindeanu, după consultările cu şeful statului.

UPDATE: Luni, 5 octombrie, de la ora 14.00, au început consultările de la Palatul Cotroceni. Primul partid care se întâlnește cu Nicușor Dan în vederea desemnării unui nou premier este PSD.

laur