Lovitură DURĂ pentru premierul desemnat! Sorin Grindeanu… Vezi mai mult
În timp ce unii lideri sunt dispuși să facă un compromis pentru ca România să aibă un Guvern, alții doresc alegeri anticipate.
Preşedintele Nicuşor Dan l-a numit luni pe Luca Niculescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în funcţia de prim-ministru desemnat. Acesta este al patrulea candidat însărcinat să conducă un guvern de la prăbuşirea coaliţiei, în luna mai.
Cum au reacționat partidele
În acest context, se crede că PNL ar putea face un compromis. Mai exact, ar putea să voteze un guvern format în jurul PSD. Singura condiție este ca Sorin Grindeanu să nu ocupe funcția de prim-ministru, spun surse Observator. De altfel, PNL ar urma să se retragă în opoziţie.
De asemenea, la consultări, USR a propus organizarea alegerilor anticipate, iar ulterior au spus că nu vor vota guvernul dacă din Executiv vor face parte membri PSD.
AUR susține, de asemenea, organizarea de alegeri anticipate. Pe de altă parte, UDMR ar putea sprijini guvernul Niculescu, însă doar dacă noul Executiv nu este învestit cu voturile partidelor extremiste.Reacția lui Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu a vorbit despre noua nominalizare a președintelui Nicușor Dan. Social-democrații vor organiza o ședință în care să analizeze propunerea. Acesta spune că este nevoie de un guvern în România, însă dacă Luca Niculescu va continua să susțină politicile de austeritate ale lui Ilie Bolojan, atunci vor fi de acord cu organizarea alegerilor anticipate.
„Noua nominalizare de premier a președintelui continuă să sfideze matematica parlamentară.
După 4 premieri de dreapta care au eșuat, vedem o nouă desemnare care nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile. Este alegerea președintelui.
Partidul Social Democrat ia propriile decizii. De aceea, mâine vom avea o ședință a Biroului Permanent Național în care vom analiza această propunere.
Da! România are nevoie urgentă de un guvern care să schimbe direcția greșită a țării, să facă rectificarea bugetară și să pregătească bugetul pentru 2027.
Dar PSD nu va participa și nu va da voturi în alb pentru o construcție politică care să însemne o nouă aventură politică.
Prim-ministrul desemnat trebuie să spună public cum vrea să arate Guvernul și care sunt principalele măsuri pe care le are în vedere pentru redresarea economiei și protejarea puterii de cumpărare a oamenilor, cu menținerea țintelor de deficit.
Altfel, dacă prim-ministrul desemnat va susține în continuare politicile de austeritate ale lui Bolojan, cred că nu mai rămâne altă cale pentru a repune România pe drumul corect decât să mergem la alegeri anticipate. Îmi doresc să punem punct României interimatelor!” a declarat Sorin Grindeanu.