Este mare sărbătoare AZI, 13 august! Credincioșii care NU fac asta…
Cine a fost Sfântul Tihon de Zadonsk
Sfântul Tihon s-a născut în anul 1724, în Rusia, într-o familie creștină, primind la botez numele Timotei.
După moartea tatălui său, familia a rămas fără sprijin financiar, iar mama sa, Domnica, a ajuns în situația de a lua în calcul să-l dea spre creștere unui vizitiu.
Timotei și-a continuat însă studiile și a absolvit seminarul în 1754. În același an a început să predea retorica, activitate pe care a desfășurat-o până în 1758, când a ales viața monahală și a primit numele Tihon.
Ulterior, a devenit arhimandrit și egumen al Mănăstirii Jelticov. A fost apoi episcop-vicar al Novgorodului, iar din anul 1763 a ocupat scaunul episcopal de Voronej și Eletk.
În perioada în care a fost episcop, s-a implicat în combaterea ereziilor și a păgânismului, dar și în dezvoltarea învățământului. Totodată, s-a preocupat ca în eparhie să slujească preoți bine pregătiți.
În anul 1769, Sfântul Tihon a ales să se retragă la Mănăstirea Bogoroditk din Zadonsk. Acolo și-a dedicat timpul rugăciunii și vieții ascetice. Potrivit tradiției, cei care îl întâlneau în timpul rugăciunii spuneau că uneori chipul său părea să strălucească în timpul stărilor de extaz duhovnicesc.
Sfântul Tihon a murit pe 13 august 1783 și a fost înmormântat într-o criptă aflată sub altarul Mănăstirii Bogoroditk. A fost trecut în rândul sfinților de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse la 25 mai 1861.
Cuvintele Sfântului Tihon de Zadonsk
„Iisus Hristos este Alfa si Omega, inceputul si sfarsitul mantuirii; fara o credinta adevarata si vie in El nimeni nu se va mantui.
Pentru a crede cu adevarat si din toata inima in Hristos trebuie sa-L recunoastem ca fiind Dumnezeu adevarat, ca fiind Mesia Cel prezis de prooroci si trimis de Tatal in lume, ca fiind Mantuitorul si Rascumparatorul personal al fiecarui om.
Orice om trebuie sa-si insuseasca dragostea Lui si gandurile, faptele Lui. Acesta este izvorul credintei adevarate, vii, nascute din inima: sa-L numim pe Dumnezeu din tot sufletul: Dumnezeul nostru.”
Ce alți sfinți sunt pomeniți pe 13 august
Tot pe 13 august sunt pomeniți Împărăteasa Irina, ctitora Mănăstirii Pantocrator, Sfântul Cuvios Dositei, Sfântul Cuvios Dorotei de Gaza, Sfânta Evdochia, împărăteasa, Sfântul Cuvios Serida, egumenul mănăstirii din Gaza, Sfântul Mucenic Coronat, precum și Icoana Maicii Domnului cu șapte săgeți.
În această zi este făcută și pomenirea Mutării moaștelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul. Pe 14 august, calendarul ortodox îl amintește pe Sfântul Proroc Miheia.
În tradiția populară, ziua de 13 august este asociată cu rugăciunea, liniștea și evitarea conflictelor. Credincioșii sunt îndemnați să nu se certe, să nu poarte vorbe rele despre ceilalți și să evite gesturile care pot provoca supărare. De asemenea, este considerat potrivit ca această zi să fie dedicată familiei, rugăciunii și faptelor bune.